Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

A reînceput sezonul protestelor la Oltchim

• muncitorii disponibilizaţi au intrat cu forţa în pavilionul central şi i-au cerut demisia directorului Tălpăşanu.

Marţi, 25 iunie a.c., din nou revoltă la Oltchim. Zeci de muncitori disponibilizaţi ai combinatului, nemulţumiţi că au fost trimişi acasă fără a li se plăti drepturile salariale curente, au intrat de dimineaţă în sediul administrativ al societăţii să ceară socoteală conducerii. Oamenii sunt hotărâţi sa rămână la Oltchim până li se vor da banii, iar unii ameninţă că de pe 1 iulie vor intra în greva foamei. „Nu e normal ce se întâmplă, am fost daţi afară, concediaţi, am făcut lichidarea dar nu am primit banii. Nici salariile restante, nici salariile compensatorii, nici banii pe concedii, nici bononurile, nimic. Şi-au bătut joc de noi” – au spus oamenii revoltaţi şi decişi să acţioneze societatea comercială în instanţă. „Ne vom angaja avocaţi şi vom falimenta Oltchimul. Noi nu mai suntem angajaţi, nu a mai fost nevoie de noi dar au fost angajaţi alţii, tot felul de şefi” – au completat oamenii revoltaţi. Foştii salariaţi ai combinatului, trimişi acasă de pe 14 iunie, cer conducerii să le facă lichidarea şi faptic nu numai scriptic. Aceştia au venit de dimineaţă la Oltchim pentru a-şi ridica adeverinţele necesare pentru a putea intra în şomaj, dar pentru că se consideră păcăliţi au dat buzna şi în sediul administrativ al companiei să ceară conducerii să le spună clar când îşi vor primi banii. Fără un răspuns mulţumitor din partea directorilor companiei care susţin în continuare că disponibilizaţii îşi vor primi banii odată cu salariaţii care au rămas la Oltchim, oamenii au cedat, au intrat cu forţa în pavilionul central şi au fost la un pas să sară la bătaie cu directorul de resurse umane al companiei, Dana Mardare. Proaspăt numită în funcţie acesta nu a reuşit să îi convingă pe oameni că nu s-au făcut angajări în funcţii de conducere la companie în timp ce ei erau concediaţi. O parte a muncitorilor i-au cerut demisia directorului Mihail Tălpăşanu, care a încercat fără succes să le spună că vor primi banii restanţi în tranşe, atunci când îi vor primi şi cei care încă lucrează la CS Oltchim. „După discuţiile cu sindicatele, am stabilit că drepturile salariale vor intra în conturile dumneavoastră atunci când şi oamenii care au rămas la combinat le vor primi. Acum suntem în discuţii pentru a încerca să dăm, până la 1 iulie, o parte din aceste drepturi. Poate reuşim să dăm şi un rând de bonuri de masă. Nu avem certitudini, însă. Normal era ca în momentul în care aţi fost disponibilizaţi să plecaţi cu salariile la zi, aşa cum se face în cazul pensionării” – a spus directorul general.

De joi, din nou proteste?

În medie, fiecare dintre salariaţii concediaţi de la Oltchim are de recuperat câte 6.000 de lei, reprezentând salariile pe trei luni, tichetele de masă şi concedii de odihnă. Situaţia este similară şi în cazul salariaţilor care au rămas la Oltchim, care aşteptă şi ei de câteva săptămâni să vină cu plata la zi. De altfel, liderul Sindicatului Liber Oltchim nu exclude ca şi muncitorii rămaşi să reia protestele. „E nevoie ca toate drepturile salariale, inclusiv cele din luna decembrie, să fie plătite în cel mai scurt timp. Au spus că dacă vor concedia aproximativ 1.000 de angajaţi vor avea bani de salarii şi pentru a funcţiona. Trebuie respectată legislaţia, suntem o ţară din Uniunea Europeană. Noi nu am dorit aceste concedieri, dar dacă ei au vrut, să plătească salariile compensatorii şi să repună pe picioare Oltchimul. Aşteptăm investitorul pe care Guvernul nu se chinuie să-l aducă. E nevoie de unitate din partea celor care au primit deciziile de concediere, dar şi din partea celor care au rămas. Mai mult, vă pot spune că pe data de 19 a avut loc o întâlnire cu un investitor strategic, la care a participat şi administratorul Piperea, şi am constatat că nu există disponibilitate nici din partea autorităţilor locale, nici a domnului Piperea să se facă ceva pentru combinat. Probabil, este interes numai pentru a disponibiliza şi a duce combinatul la fier vechi. Mai mult, acum, directorii de la Oltchim sunt aşezaţi ca într-un dulap cu mai multe sertare, au fost aduşi şefi de cantine din Bucureşti. S-au făcut şi se fac în continuare angajări, fără a se ţine cont de criteriile de performanţă, de nimic. Organele de control ale Guvernului trebuie să vină să vadă ce se întâmplă aici. Avem un director care până acum vindea peşte, ce e el în stare să facă? Una peste alta, oamenii au fost păcăliţi, au fost concediaţi şi nu li se dau drepturile cuvenite conform legii” – a spus Diculoiu. Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat la sfârşitul lunii ianuarie în insolvenţă, peste 900 de angajaţi, atât de la Râmnicu Vâlcea cât şi de la Piteşti, fiind disponibilizaţi în urmă cu două săptămâni.

MAGDA POPESCU