Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

60,44% PREZENŢA FINALĂ LA VOT ÎN VÂLCEA. DETALII DOAR PE www.voceavalcii.ro

UPDATE ora 23.00: La închiderea urnelor, prezenţa la vot în judeţul Vâlcea a fost de 60,44%. Astfel, Vâlcea s-a clasat pe locul V în topul judeţelor, a anunţat Biroul Electoral Central (BEC).

UPDATE ORA 10.00: La referendumul pentru demiterea preşedintelui au votat 10,19% dintre vâlceni

Până la ora 10.00, la referendumul pentru demiterea preşedintelui României, Traian Băsescu, în judeţul Vâlcea s-a înregistrat o prezenţă la vot de 10,19%. Astfel, în mediul rural au fost prezenţi la urne 10,39% de electori, în timp ce în mediul urban prezenţa a fost puţin mai scăzută – 9,97%. Trebuie spus că urnele de vot pentru referendum au fost deschise la ora 7.00 şi se vor închide la 23.00. Ultimele informaţii legate de prezenţa la urnele de vor fi afişate la ora 13.00, atunci când Biroul Electoral va transmite presei raportările pentru ora 12.00. Aşadar, vă invităm să accesaţi cu regularitate site-ul nostru, www.voceavalcii.ro, pentru a afla, în timp real, ultimele noutăţi legate de procesul electoral de astăzi. UPDATE ora.14.00: – Vâlcea ocupă locul al V-lea în topul judeţelor cu cea mai ridicată prezenţă la vot –   În judeţ a fost înregistrată o prezenţă de 27,52%. În mediul urban au fost prezenţi la urne 24,69% dintre electori, în timp ce în cel rural – 30,13%. Comparativ cu anul referendumul din 2007, se poate observa că prezenţa din acest an a fost mult mai mare. Astfel, în 2007, la 0ra 10.00, se prezentau la urne doar 5,83%, la 12.00 – 12,45%, la 14.00 – 18,37%, în timp ce la ora 16.00 – 27,83%. ora 17.00  – Vâlcea ocupă, în continuare, locul al V-lea în topul judeţelor cu cea mai ridicată prezenţă la vot –   În mediul urban, vâlcenii au ieşit la vot în proporţie de 31,26%, în timp ce în mediul rural, la urne, s-au prezentat 31,26%. 35,29% este prezenţa înregistrată, până la această oră, în judeţul Vâlcea. ora 20.00 – Vâlcea ocupă locul al IV-lea  în topul judeţelor cu cea mai ridicată prezenţă la vot În judeţ a fost înregistrată o prezenţă de 50,13%. În mediul urban au fost prezenţi la urne 42,61% dintre electori, în timp ce în cel rural – 57,05%.   OLIVIA CÎRCIU