În luna iunie, ploile abundente şi furtunile au afectat din plin şi comuna Câineni, unde o pasarelă peste râul Olt a fost distrusă. Aceasta avea o lungime de 150 de metri şi asigura accesul din satul Robeşti către cătunul Priloage. Cele opt familii din acea zonă au rămas astfel izolate de restul localităţii.
Primarul Ion Nicolae a făcut imediat toate demersurile pentru a remedia problema şi a informat totodată autorităţile judeţene, cu speranţa că va obţine fonduri pentru a reconstrui calea de acces către cătunul respectiv. Ajutorul a venit, comuna Câineni primind 4 miliarde de lei vechi pe situaţii de urgenţă, exclusiv pentru refacerea pasarelei peste râul Olt. „Singura problemă pe care am avut-o din cauza intemperiilor, în vară, a fost cea de la pasarelă, care ne-a dat însă multe bătăi de cap. Am primit fonduri pentru a o reconstrui şi vom demara imediat lucrările. Avantajul e acela că am avut documentaţia deja întocmită, pentru că, încă din 2012, am făcut un proiect pentru a realiza o nouă cale de acces în acea zonă, care nu a fost finanţat. După ce s-a întâmplat dezastrul, l-am reactualizat şi ne putem apuca de treabă”, a afirmat primarul Ion Nicolae. Alesul PNL a mai menţionat că suma de 4 miliarde de lei vechi reprezintă jumătate din necesarul de care avea nevoie pentru a reface drumul de acces. „Investiţia are o valoare totală de 6,2 miliarde de lei vechi, plus TVA, dar diferenţa o vom suporta din bugetul local. Oricum, înainte de a primi cele 4 miliarde pe situaţii de urgenţă, am alocasem deja din bugetul local aceeaşi sumă pentru a realiza acea pasarelă. Banii i-am luat de la o altă investiţie, în speţă de la reabilitarea reţelei de alimentare cu apă din satul Grebleşti, la care am renunţat temporar, din pricina acestei situaţii urgente”, a mai adăugat primarul, Ion Nicolae.
Lasă un comentariu