Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: cnaa.md

Tezele de doctorat suspecte de plagiat sunt analizate de Ministerul Educaţiei

Foto: cnaa.mdPrin Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), Ministerul Educaţiei ar putea retrage în 45 de zile începând din data de 9 mai, titlul de doctor al unor demnitari şi persoane publice.

Astfel, într-o lună şi jumătate, Victor Ponta, Gabriel Oprea, Petre Tobă, Neculai Ontanu şi alte persoane acuzate de plagiat, ar putea să rămână fără titlul de doctor.

Universităţile vor trimite la CNATDCU copii ale tezelor susţinute de persoanele suspectate de plagiat şi comisiile de specialitate le vor analiza.

Demersurile Ministerului Educaţiei au la baza sesizarea făcută de patru cercetători români care lucrează în străinătate. Cazurile sesizate se vor analiza şi soluţiona de CNATDCU şi odată stabilit de acesta că este o teză de doctorat plagiata, se va înainta ministrului Educaţiei decizia de retragere a titlului de doctor, iar ministrul va trebui să o semneze.