Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pregătiri la Castel pentru Ziua Regalităţii

După aproape 70 de ani, drapelul Familiei Regale a României va flutura din nou în cel mai înalt turn al Castelului Peleş. Evenimentul va avea loc pe 10 Mai, de Ziua Regalităţii. Până atunci, o echipă de alpinişti lucrează la consolidarea catargului, construit în secolul nouasprazece.

Peste şapte mii de persoane sunt aşteptate pe 10 Mai la petrecerea organizată în parcul Castelului.

Anul trecut, ziua de 10 Mai a fost declarată din nou sărbătoare naţională în România. Sunt marcate trei momente istorice: obţinerea independenţei faţă de Turcia, încoronarea primului rege al ţării – Carol I şi începutul domniei acestuia. Cum anul acesta e şi Jublielul celor 150 de la întemeierea Casei Regale de România, ziua de 10 mai va fi celebrată la Reşedinţa din Sinaia a Regelui Mihai. Aşa cum prevede protocolul, la sosirea membrilor familiei, trebuie arborat drapelul regal.

În ultimul secol, turnul central al castelului s-a degradat, aşa că munca alpiniştilor este foarte dificilă şi ar putea dura chiar şi trei zile. Potrivit protocolului stabilit de Carol I, drapelul regal era arborat cinci luni pe an, în perioada când Familia Regală se afla la castel. Obiceiul s-a păstrat până la abdicarea Regelui Mihai, în 1947.

Pe 10 Mai, petrecerea din parcul Castelului Peleş va începe la ora 17:00. O oră mai târziu, conform tradiţiei, membrii Familiei Regale vor ieşi în balcon pentru a saluta mulţimea.