Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: arhiva Vocea Valcii

TRAIAN DOBRINESCU despre DICTATORUL Buican: Ce ruşine!

Foto: arhiva Vocea ValciiChiar dacă Buican este plecat în Bulgaria cu o mare parte dintre liberalii vâlceni, dornici să mai prindă ultima plajă în acest an, Au mai rămas la Vâlcea câţiva care să-i ridice osanale în lipsă. Iată cu, liderului PNL Vâlcea nu i-au murit lăudătorii, colegul lui de partid şi de Camera deputaţilor, Traian Dobrinescu, elogiindu-l mai ceva ca pe dictatorul Ceauşescu pe vremuri.

„Eu dacă aş fi preşedintele acestui partid, cu siguranţă că aş putea fi acuzat de dictatură. Un partid înseamnă o masă de oameni, veşnic eterogenă. Tot omul politic are aspiraţii, în primul rând personale, apoi interesele de grup.

O minte lucidă şi un pumn ferm, nu în sensul de lovitură, înseamnă mult pentru un partid. Nu poţi să te joci, mai ales că organizaţia de la Vâlcea a PNL este una dintre cele mai puternice din ţară, care şi-a conservat aproape toţi primarii, în jur de 40, în condiţiile în care Oltul nu mai are nici un primar, iar Doljul de asemenea. Vâlcea şi-a conservat 90% dintre primari, iar asta nu o faci decât dacă eşti un bun strateg.

Relaţia mea cu Buican este foarte bună şi atâta timp cât va ţine organizaţia strânsă, unită şi aproape rămân lângă el.

Nu există nicio scindare în interiorul PNL.

Acest mod stilizat, metaforic de a-l numi pe Buican dictator este mult prea mult”, a spus Traian Dobrinescu, în cadrul conferinţei de presă a PNL.