Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Final de cantonament pentru CS Municipal

• vâlcenii au învins la limită în ultima partidă de la Gyula

În cel de-al patrulea amical disputat în cantonamentul de la Gyula, CSM a întâlnit formaţia maghiară de Liga a-2-a, Békéscsaba 1912 Előre. Ungurii ocupă locul şapte din 16 echipe în Ness Liga. La pauză, maghiarii au condus cu 1-0. Golurile vâlcenilor au fost marcate în cea de-a doua repriză de Cătălin Pârvulescu, lovitură de cap în urma unui corner şi Andrei Creţu cu un şut puternic de la 25 de metri. Claudiu Niculescu, antrenorul municipalilor, a trimis în teren o altă formulă de start faţă de cele cu care a abordat meciurile de pregătire anterioare desfăşurate în Ungaria. Astfel, în prima repriză CSM a jucat cu: Florin Matache – Mihai Deaconescu, Cătălin Pârvulescu, Ionuţ Stoica, Marius Briceag – Lucian Todea, Monel Cârstoiu – Adrian Popa, Ciprian Tănasă, Daniel Iancu – Christian N’Kongue. După pauză au mai evoluat: Andrei Popescu, Samson Nwabueze, Eduard Stoica, Ovidiu Popescu, Bogdan Geantă, Adrian Codin, Andrei Creţu, Denis Dumitraşcu şi Adrian Lupu. Lotul vâlcenilor a revenit la Rm. Vâlcea ieri, urmând ca fotbaliştii să primească liber până luni. Până la startul campionatului municipalii se vor antrena la baza sportivă proprie, urmând să mai susţină încă două meciuri amicale. Una dintre adversare, FC Olt Slatina, se ştie deja, urmând să se găsească încă o parteneră de întrecere. CS Municipal va susţine primul meci oficial al anului 2014 pe 1 martie, în faţa echipei CS Mioveni, pe propriul teren. În meciul din tur, cele două echipe au terminat la egalitate, 0-0. Până acum, bilanţul vâlcenilor în meciurile amicale este unul pozitiv, o înfrângere, un rezultat de egalitate şi patru victorii.