Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul tinerei gravide din Frâncești, moartă de septicemie

Printre cazurile „luate în vizor” de către avocatul Poporului se numără şi cel al Cristinei Torculescu, care şi-a pierdut viaţa la începutul lunii august. Femeia, de 28 de ani, gravidă în șapte luni și jumătate, a decedat în condiții suspecte. Cristina a fost internată duminică, 31 iulie, la Spitalul Judeţean de Urgență Vâlcea. O piatră la rinichi îi făcea probleme și astfel s-a decis spitalizarea acesteia. Pentru o perioadă, starea tinerei părea se se amelioreze, însă în a treia zi, pacientei i s-a făcut rău şi a fost transferată de urgență la Spitalul Județean de Urgență Craiova. Din nefericire femeia și copilul au decedat în timpul operației de cezariană.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și solicită lămuriri Ministerului Sănătății cu privire la creșterea, în ultimele trei luni, a posibilelor cazuri de malpraxis și neglijență, în special în cazul transfuziilor și perfuziilor efectuate greșit, arata agerpres. Acesta a mai cerut Ministerului să comunice măsurile luate în vederea prevenirii pe viitor a cazurilor de malpraxis și/sau de neglijență în practicarea actului medical, soldate cu decese, în special în cazul transfuziilor și perfuziilor efectuate greșit. Totodată, Avocatul Poporului solicită Ministerului Sănătății să comunice dacă a considerat necesar să emită noi reglementări pentru prevenirea situațiilor de malpraxis sau neglijență (atât privind sancționarea neglijenței în practicarea actului medical cât și privind noi măsuri de recompensare a potențialilor donatori de sânge).

Avocatul Poporului a luat act de apelurile tot mai insistente ale managerilor de spitale din întreaga țară, în vederea donării de sânge. Conform afirmațiilor acestora, sistemul medical se confruntă în prezent cu o criză fără precedent privind stocul de sânge, atât la nivelul centrelor de transfuzii naționale cât și teritoriale.

Cazul a fost prezentat în premieră de către Vocea Vâlcii.