Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vicepremierul Suciu i-a răspuns deputatului Dumitru Lovin: La Berbeşti, canalizarea se introduce cu finanţare europeană

După ce, în Parlament şi la Ministerul Dezvoltării, deputatul Dumitru Lovin a semnalat faptul că oraşul Berbeşti nu are nici în acest moment sistem de canalizare, iar din această cauză, în zonă, există o mulţime de probleme, vicepremierul Vasile Daniel Suciu s-a interesat pe acest subiect şi a început să caute soluţii.
În răspunsul pe care i l-a dat parlamentarului vâlcean, zilele trecute, reprezentantul MDRAP a explicat că, într-adevăr, administraţia publică locală din Berbeşti a depus cereri de finanţare prin PNDL, dar nu a primit fonduri pentru a se evita suprapunerea cu alocările prin programele operaţionale (POIM, POR, PNDR) ori de la Consiliul Judeţean.
Ministrul Suciu a mai spus că oraşul Berbeşti, indiferent dacă a ieşit sau nu din ADI APA Vâlcea, apare în Master Planul Judeţean, finanţat prin POIM, cu obiectivul de investiţii „Sistem de canalizare ape uzate menajere în oraşul Berbeşti”, valoarea totală a proiectului fiind estimată la 20,3 milioane de lei. Se speră că lucrările vor începe anul viitor.
„Domnul ministru Suciu a afirmat câte se poate de clar – sistemul de canalizare în oraşul Berbeşti urmează să se realizeze cu finanţare europeană, nemaifiind posibilă finanţarea investiţiei din fonduri de la bugetul de stat”, a concluzionat deputatul Dumitru Lovin.