Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Peste 3.000 de pesediști și simpatizanți PSD la mitingul din București

Din toate regiunile ţării, membri şi simpatizanţi PSD se adună astă seară în Piaţa Victoriei din Capitală. Președintele Paridului Social Democrat de la Vâlcea spune că peste 3.000 de pesedinți vâlceni vor fi astăzi la mitingul din București, miting care se speră că fie cel mai mare făcut de un partid politic din 1990 încoace.

„Sâmbătă, 9 iunie 2018, alături de peste 3000 de colegi pesediști din județul Vâlcea, voi fi prezent în Piața Victoriei pentru că România nu poate fi lăsată să devină captivă terorii.

Mâine (astăzi, 9 iunie a.c. – n.r.) vom fi prezenți în Piața Victoriei pentru a manifesta ÎMPOTRIVA, dar și PENTRU! Vom manifesta ÎMPOTRIVA celor care prin abuz, prin tot felul de strategii și presiuni, cred că pot instala în România un regim ilegitim, altul decât cel votat liber în 2016 de către români.

Vom manifesta ÎMPOTRIVA celor care cred că legile nu trebuie făcute în Parlament, ci în tot felul de laboratoare obscure și care încearcă să se joace cu mințile românilor.

Vom manifesta ÎMPOTRIVA celor care cred că România trebuie condusă din afara țării și ÎMPOTRIVA celor care își denigrează țara plângându-se pe la tot felul de curți străine despre tot felul de presupuse abuzuri. Și pentru că a venit vorba, vom manifesta ÎMPOTRIVA abuzurilor și a celor care le comit și cred că ne pot intimida.

Vom manifesta ÎMPOTRIVA celor care vor să vorbim în șoaptă, de teamă că am putea fi ascultați și vorbele noastre ar putea fi interpretate.

Ei bine, sâmbătă, 9 iunie 2018, vom manifesta și PENTRU o Românie liberă și prosperă, PENTRU liniște în țară, PENTRU solidaritate între generațiile care construiesc România de mâine sau au construit-o pe cea de azi, PENTRU libertate și democrație.

Vom manifesta PENTRU respectarea voinței legitime a poporului roman, care prin votul său a învestit cu încredere un Guvern și un Parlament, care trebuie să acționeze în logica binelui pentru oameni.

România este un singur stat și vom manifesta PENTRU ca statul paralel să se risipească și odată cu el tot răul pe care l-a adus.” a spus Constantin Rădulescu, președintele PSD Vâlcea.