Fostul prefect l-a deconspirat pe Moş Crăciun şi vă explică de ce Cristi Buican e scaiete şi Sami Vâlcu un câine răutăcios.
Cine e Petre Ungureanu? Eeee, e mult de spus, nu ne ajung paginile unui ziar. Avocat de profesie, fost prefect al judeţului Vâlcea. Asta pe scurt. Până de curând fost vicepreşedinte şi purtător de cuvânt al PDL Vâlcea. Dar şi asta e o altă poveste. Hai mai bine să aflăm cine crede „Bebe” Ungureanu că este Moş Crăciun, dacă mai crede în el sau de ce Cristi Buican e scaiete şi Sami Vâlcu un câine răutăcios.
„Pe Moş Crăciun îl cheamă Klaus Verner Iohannnis”
Reporter: Domnule Ungureanu, sunt mulţi avocaţi în politica vâlceană sau doar aşa pare?
Petre Ungureanu: Aşa par, dar nu sunt. Poate prin natura profesiei, sunt mai vocali. Chiar aşa, ştii de unde vine numele „avocat”?
Rep: A?
P.U.: Să ştii că în perioada interbelică se pronunţa „advocat”. Mai sunt şi acum persoane care îl folosesc aşa. De ce? Pentru că vine din latinescul „advocatus” – chemat, apărător, procator, defensor, vechil sau, în argou, jălbar, clănţău, cuvântător, jongler, maestru, predicator, prezentator, etc (DEX). Alege ce vrei.
Rep.: Am de ales…
P.U.: În plus, dintotdeauna şi mai ales în istoria parlamentarismului românesc se reţine că unii dintre cei mai buni oratori au fost avocaţi. Dacă în viaţa politică vâlceană sunt prea mulţi (eu zic că sunt prea puţini) este o problemă de percepţie publică, dar nu doar cantitatea contează.
Rep.: Bine, bine, dar Moş Crăciun există?
P.U.: Da. Îl cheamă Klaus. Klaus Verner Iohannnis. Eu am (mai) crezut în Moş Crăciun.
„Politicianul anului? Despre morţi numai de bine”
Rep.: Hai să declarăm pe cineva politicianul anului 2014. Cine să fie?
P.U.: Despre morţi numai de bine!
Rep.: Să revenim la avocaţi, un pic nu mai mult. Îmi spuneţi un banc tare cu avocaţi?
P.U.: Ştii care este asemănarea dintre un avocat şi un spermatozoid? Amândoi au şanse de unu la un milion de a deveni om.
Rep.: Bun, parol. Dar care e persoana alături de care vă place cel mai tare să vă beţi cafeaua?
P.U. Cu soţia mea îmi place cel mai tare.
Rep.: Am urmărit o emisiune TV în care eraţi invitat. Spuneaţi că aţi citit mult despre masonerie. Hai să dăm cărţile pe faţă, în Vâlcea are o activitate intensă?
P.U.: Să-ţi spun o poveste (care nu este chiar poveste). Într-un proces de divorţ în care eram avocat, cu câţiva ani în urmă, martora pârâtului din divorţ (pe care îl apăram) a spus în instanţă că fiul său (pârâtul) a fost anunţat de către fratele soţiei reclamante că, dacă nu-şi vede de treabă, vine cu „musonii” peste el şi-l termină. Omul s-a speriat pentru că ştia că fratele soţiei sale era „muson”. Lăsând gluma la o parte, care nu e glumă deloc, „musonii” vâlceni prea s-au dat în spectacol. Cel puţin în Râmnic, masonii adevăraţi (ştiu câţiva) ar trebui să se simtă ruşinaţi de spectacolul grotesc la care se dedau unii din „fraţii” lor. Poate aude cine trebuie (sau citeşte) şi îi cheamă la ordin. Sau cei prea guralivi îşi dau singuri cu uneltele (tesla) în genunchi. Un mare mason şi vâlcean pe deasupra a scris o carte „Masoneria – o stare de spirit: o ai sau nu o ai” (Horia Nestorescu–Bălceşti, Ed. Nestor, Bucureşti, 2003). Este bine ca cei ce îşi spun „masoni” să o citească.
Rep.: În genunchi spuneţi… Bine, dar care e mai tare, Monica Macovei sau Elena Udrea?
P.U.: Mona Muscă!
„La cât s-a furat, arestările nu sunt multe”
Rep.: Au fost ceva arestări în ultima perioadă. Se ajunge, din nou, în mediul politic, ce ziceţi?
P.U.: Chiar au fost multe? Eu cred că dimpotrivă. La cât s-a furat! Dar ce importanţă are cine sunt sau ce sunt. Procuratura nu citeşte ziarul.
Rep.: Zice lumea că politica e arta compromisurilor. Sunteţi politician, deduc că aţi făcut compromisuri. De ce nu mai faceţi unul şi aţi demisionat din funcţiile de partid de la PNL?
P.U.: N-am făcut decât minimul de compromisuri în politică, în cei 25 de ani de când sunt implicat. Dar, minimul moralmente admis. N-am făcut niciodată compromisuri „compromiţătoare”. Am demisionat din funcţiile de conducere deţinute în PDL – purtător de cuvânt şi vicepreşedinte, în ziua de marţi, 13 ianuarie 2015. Nici nu se putea o zi mai bună pentru această decizie. Dacă nu acum sau nici acum, când? Şi dacă (nici) eu, atunci cine? N-am fost singurul care am demisionat şi nici ultimul. Am demisionat (deocamdată) doar din funcţiile de conducere ale PDL Vâlcea. Mi-am rezervat încă dreptul de a rămâne membru simplu. Cât timp, vom vedea?! Dacă colegii mei dau dovadă concretă că au înţeles în ce au intrat şi înţeleg în ce ne-au băgat, poate rămân. Dacă nu, nu. Domnul preşedinte Bulacu ar trebui să cadă pe gânduri, deşi din câte am văzut la ultima şedinţă, mulţi s-au bucurat că au scăpat de unul care îi tot întreba când de statut, când de morală, când dacă au înţeles ceva din votul din 16 noiembrie 2014.
Rep.: Dar pe Moş Crăciun a făcut vreodată Petre Ungureanu?
P.U.: Moş Crăciun face numai lucruri bune, nu-i aşa? Şi vine doar la copiii cuminţi. Da, am fost Moş Crăciun pentru mulţi oameni din viaţa mea, care au meritat.
Rep.: Conform informaţiilor date de persoane care doresc să-şi păstreze anonimatul, ce-mi place asta…, există în politica vâlceană şi baroni şi ciobani. Sunt?
P.U.: Da, dar şi sunt şi baci.
Rep.: Care ar fi cea mai frumoasă şi cea mai urâtă amintire din politica vâlceană?
P.U.: Frumoase sunt mai multe. Când am creat partide, PNT, UFD sau PLD , am creat nişte structuri cu oameni puţini, dar de caracter. Iar lor le păstrez şi acum o frumoasă amintire şi cred că şi reciproca este valabilă. Unii m-au urmat şi n-au regretat. Mai este una. Tot la capitolul „amintiri frumoase”, am ţinut-o pentru mine, dar, hai. În ziua în care am fost învestit în funcţia de prefect, mi-a ieşit în cale un grup de doamne (funcţionari ai instituţiei). Una mai curajoasă şi simpatică foc mi-a dezvăluit îngrijorarea lor sinceră – stăteau să plângă – în legătură cu soarta lor de acum încolo. Le băgase cineva în cap (ştiu cine) că va fi vai şi amar de angajaţii prefecturii cu mine acolo. Le-am spus: „Păstraţi-vă lacrimile pentru când voi pleca pentru că atunci veţi avea motive să plângeţi”. Şi aşa a fost. Cât despre amintiri urâte? N-am. Mi le şterg din memorie.
Scaietele, năucul, lupul şi râsul
Rep.: A venit vremea animalelor. Eu vă spun un nume, dumneavoastră în asociaţi cu…
P.U.: De ce numai animale, ce avem cu ele? Putem vorbi şi de plante (sau buruieni)?
Rep.: De acord, şi mai bine. Să începem cu Cristi Buican.
P.U.: Scaiete. Dacă te înţeapă oblinteşte (aşa se spune în Lovişte la infecţie, puroi, etc.), dar poţi face din el, dacă îl fierbi bine, un ceai excelent care vindecă tusea măgărească. Nu ştiai?
Rep.: Nu, să fac ceai din scaieţi? Bine… dar Ştefan Prală?
P.U.: Râsul. Linxul. Eu mi-am trăit viaţa pe munte. Uneori coboram din Cozia pe „la cabluri” şi până la „Troiţă” mă însoţea un râs – simţeam, miroseam dar nu-l vedeam. Nu l-am văzut niciodată, dar i-am simţit mirosul, respiraţia când mă însoţea prin copacii de lângă potecă. Îmi ţinea de urât şi mă ţinea treaz, cu simţurile ascuţite. Ne jucam sau ne pândeam. Eu eram cu mâna ori pe cuţit ori pe piolet, el aştepta să-mi sară în ceafă. Slavă domnului, râsul nu m-a atacat.
Rep.: Romulus Bulacu.
P.U.: Aaaa, nu-mi permit. Am muncit mult să-l facem şef. Eu am plecat. Am crezut totdeauna că este berbec. Este în aceeaşi zodie cu mine. De aceea am avut încredere în el. Din păcate, chiar dacă eu, cum spuneam, nu-mi permit să-l asemuiesc cu ceva, el însuşi a făcut-o. Citez: „Am stat capră (în relaţia cu Buican) pentru binele partidului”. Sincer aş fi preferat să ţină coada pe sus. Avea şi motive. Şi … măcar muream în picioare.
Rep.: Dumitru Persu.
P.U.: Un lup în piele de oaie. Bineînţeles cu mirosurile specifice.
Rep.: Sami Vâlcu.
P.U.: La Chişinău am văzut pe poarta unei gospodării frumoase, dar umbrită de ziduri înalte, o tăbliţă pe care scria „ogradă cu câine reutăcios”. Pe bune. Îţi dau şi fotografia. (N.R. Fostul prefect s-a ţinut de cuvânt, fotografia există şi o puteţi admira).
Rep.: Gică Pasat.
P.U.: Păsat!
Rep.: Romeo Rădulescu.
P.U.: Năuc. Nu năut pentru că năutul poate fi şi înlocuitor.
Rep.: Mircia Gutău.
P.U.: Cal. De curse. Pur sânge arab. Cu condiţia să nu-şi fi rupt glezna.
Rep. Hai şi cu ultima, nu e nouă, am tot pus-o dar curiozitatea e mare. Mâine e Sfârşitul Lumii. Unde vrea Petre Ungureanu să-l prindă?
P.U.: Oricând ar fi, mă prinde bine, în Deltă. Şi nu-mi (mai) pasă.