Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Aurel Vlădoiu a ajutat la refacerea acoperişurilor bisericilor din Buneşti

Deputatul PSD, Aurel Vlădoiu, a fost prezent la mai multe hramuri ale lăcaşurilor de cult din zona Horezu. El a participat la hramul bisericii din satul Negruleşti, urmărind cu foarte mult interes slujba susţinută de preotul Şogor şi colegii acestuia. Câteva ceasuri mai târziu, parlamentarul i-a făcut o surpriză plăcută şi preotului Bădoi, alăturându-se enoriaşilor din parohia Mireşti. Reprezentantul PSD a profitat de revenirea la Tomşani şi s-a întâlnit şi cu primarul Dumitru Pearcu, căruia i-a oferit un cadou şi, nu în ultimul rând, i-a urat un sincer şi călduros „La mulţi ani!”. Spre prânz, deputatul Vlădoiu a fost invitat şi la hramul bisericii din satul Costeşti. Şi aici, parlamentarul PSD a stat de vorbă cu zeci de oameni şi i-a felicitat pe preotul Marin, pe primarul Ion Stoican şi viceprimarul Toma Peştereanu pentru tot ceea ce fac pentru comunitate. Deputatul Aurel Vlădoiu a fost impresionat de primirea frumoasă de care a avut parte în fiecare dintre cele două comune şi s-a arătat foarte dornic să-i răsplătească pe localnici pentru ospitalitate prin activitatea sa şi lobby-ul făcut în scopul atragerii fondurilor necesare materializării obiectivelor de investiţii vizate de colegii săi primari. Spre sfârşitul săptămânii trecute, parlamentarul PSD din zona Horezu s-a deplasat şi la Stoeneşti, unde a văzut la faţa locului, alături de primarul Ion Mateescu, care este stadiul lucrărilor ce se derulează în această comună. Este vorba de clădirea a trei troiţe în satele Stoeneşti, Bârlogu şi Cacova, precum şi finalizarea asfaltării Drumului Judeţean 651, care face legătura cu localitatea Păuşeşti – Măglaşi.

De asemenea, parlamentarul face demersuri şi pentru comuna condusă de Viorel Radi. „Ne este clar că Guvernul  nu vrea să plătească lucrările în comunele conduse de primari PSD şi PNL, dar nu mă las! Voi merge săptămânal la Guvern pentru a rezolva această situaţie. La Buneşti e nevoie de bani pentru finalizarea bazei sportive şi pentru refacerea reţelei de canalizare, afectată de inundaţiile din 2007 pe o lungime de peste 300 metri”, a declarat deputatul Vlădoiu. Mai trebuie spus că parlamentarul PSD a sprijinit – cu o cantitate însemnată de bronz şi aluminiu – acţiunea de refacere a acoperişurilor la bisericile din Buneşti. RAUL POP