Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate,17 februarie 2014

• Când spuneam că nu numai preoţii sunt farisei, lacomi, arghirofili şi mari mincinoşi (să mă scuze cei cinstiţi şi serioşi, că nu pe aceştia îi vizez!), mi-a sărit multă lume-n cap şi criticile preoţilor vizaţi de aprecierile mele, au curs gârlă • Fără să fie vreo surpriză, vice-preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Vâlcea – Petre Ungureanu a demisionat din funcţie, văduvind „comunicarea” organizaţiei cu media locală • Avocatul Petre Grigore şi-a luat în sarcină reprezentarea legală a 24 de foşti angajaţi ai USG în conflictul de muncă deschis de aceştia împotriva firmei Ciech din Polonia • Despre primarul localităţii Ioneşti, Constantin Neagoe se ştie că este un pasionat al vânătorii şi un braconier cu ştate vechi în încălcarea legii

• Când spuneam că nu numai preoţii sunt farisei, lacomi, arghirofili şi mari mincinoşi (să mă scuze cei cinstiţi şi serioşi, că nu pe aceştia îi vizez!), mi-a sărit multă lume-n cap şi criticile preoţilor vizaţi de aprecierile mele, au curs gârlă. Era cât pe ce, în unele articole, să spun că şi BOR, ca entitate instituţională, este la fel, dar m-am abţinut, fiind ortodox, totuşi, şi nu-mi putea anatemiza originea creştină. Dar iată că mi s-a ivit situaţia să mă exprim aşa, argumentând cu ceea ce s-a întâmplat cu bucureşteanca Iulia Ionescu, fata de 15 ani dispărută săptămâna trecută din Capitală. După găsirea ei, tânăra le-a declarat poliţiştilor că a stat la o mânăstire din judeţul Suceava, pe care a şi nominalizat-o, în timp ce purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, pr. Constantin Stoica, a declarat că în urma verificărilor făcute nu se confirmă că aceasta s-ar fi aflat vreodată în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, la vreo mânăstire din judeţul Suceava. Din investigaţiile făcute de poliţişti şi în baza recunoaşterii ei, fata a fost prezentă, încă din prima seară a dispariţiei ei, în Mânăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, din satul Ghiorghiţeni, comuna Dorna Arieni, judeţul Suceava. Conform Legiuirilor BOR, mânăstirile nu primesc minori şi în cazul în care tânăra a ajuns la mânăstire, pasul următor, potrivit regulamentului, trebuiau anunţate autorităţile. Si atunci? Dacă punem cap la cap declaraţiile purtătorului de dume BOR cu cele ale fetei înţelegem că fata delirează când spune că a stat la mânăstire – cele două declaraţii se bat cap în cap. Oricum, sper ca acest caz să poată determina ceva nou în practica judiciară şi pedagogică – consiliere psihologică obligatorie pentru minorii ai căror părinţi divorţează (plătită de statul român) şi scoaterea religiei din curriculum minorilor (pentru fanii lui Iisus şi Dumnezeu – copiii nu sunt păcătoşi per se, deci nu e nicio problemă dacă sar religia cât timp sunt minori). Cei care vor ca proprii copii să îl descopere pe Iisus o pot face, duminica, la biserică şi la orice alt curs organizat în particular de BOR. Şi nu în ultimul rând, se impune scoaterea BOR din rândul instituţiilor sponsorizate de la buget fiindcă mulţi sunt aceia care nu au chef să mai dea niciun ban neserioşilor care mimează că îl reprezintă pe Dumnezeu. Argumentăm afirmaţia că acest caz s-ar fi elucidat rapid, dacă „cineva”, îşi aducea aminte de cele Zece Porunci pe care le propovăduieşte în biserică. Dar să nu faci ce face popa!

• Fără să fie vreo surpriză, vice-preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Vâlcea – Petre Ungureanu a demisionat din funcţie, văduvind „comunicarea” organizaţiei cu media locală şi concetăţenii săi şi bucurându-i pe aceia care-l ştiu în comportarea sa de-a lungul timpului de la naştere. Profilul moral nu-i este favorabil! Până la această dată, Bebe – cum îi zice toată lumea – a fost comunicatorul partidului, nereuşind să aducă vreo îmbunătăţire pozitivă imaginii acestuia, ba mai mult, l-a scăzut îngrijorător în ochii celor care mai aveau răbdare să-l asculte la TV sau aiurea şi cred în acest partid. Anterior, a fost surprinzătoare numirea lui în importanta funcţie de propagandă politică la PDL, ştiindu-se că, datorită caracterului său conflictual şi denigrator, pe la partidele pe unde a trecut, „n-a făcut purici” şi nici renume favorabil nu şi-a putut crea. Veşnic pus pe contre, veşnic pus pe certuri şi atitudine de vechil manifestată faţă de colegii lui, ajunsese un fel de paria politic. Aşa că, demisionând şi obligat fiind să-şi facă un remember al activităţii în singurătate, poate îi va veni gândul cel bun să renunţe la vedetism şi infatuare, ajutând dreapta politică reală a judeţului, care are nevoie de el, înzdrăvenit, acum, mai mult ca oricând.

• Avocatul Petre Grigore şi-a luat în sarcină reprezentarea legală a 24 de foşti angajaţi ai USG în conflictul de muncă deschis de aceştia împotriva firmei Ciech din Polonia. Pentru moment, avocatul şi câţiva muncitori au fost chemaţi de către polonezi la o primă şedinţă de mediere, convocată pe 21 februarie. „Nu ne este teamă că domnul Grigore nu ar fi un avocat bun. Ne este teamă doar de implicaţiile politice ale acestui caz”, au mărturisit clienţii lui Grigore. Acesta deţine şi mandatul de consilier judeţean al UNPR, fiind legat decizional de voinţa politică a preşedintelui CJ Vâlcea, pesedistul Ion Cîlea.

• Despre primarul localităţii Ioneşti, Constantin Neagoe se ştie că este un pasionat al vânătorii şi un braconier cu ştate vechi în încălcarea legii. Nenumărate au fost sesizările făcute de concetăţenii săi, privind braconajul, el vânând fără autorizaţie, pe orice timp, în fonduri de vânătoare unde nu are ce căuta, omorând animale în perioada prohibită a acestui sport al bărbăţiei şi demnităţii cinegetice, nesocotind legea. Nenumărate au fost cazurile când el a fost prins de paznicii de vânătoare la braconaj (alţii decât cei pe care i-a corupt, din fondurile apropiate comunei Ioneşti) şi s-a cerut – oficial – intervenţia Poliţiei. Dar de fiecare dată a scăpat de pedeapsa penală şi confiscarea armelor cu care bracona, pentru că, nu-i aşa? şi prietenii lui poliţişti şi procurori sunt oameni şi ar mânca şi ei o pulpă de căprioară. De curând, el a comis un act incalificabil. A folosit arma de vânătoare, în incinta localităţii, trăgând două focuri de armă într-un firav şi blând câine Haschi, proprietatea jurnalistului Silviu Popescu, omorându-l. Acum, despre actul incalificabil comis de individ, circulă mai multe legende, iar toate au un numitor comun: muşamalizarea infracţiunii. Pe fondul faptului că jurnalistul nu a depus nici o plângere penală, dar a alertat, totuşi, lumea presei (de ce oare, Silviule?… ce ai urmărit?), se spune că tratativele de împăcare duse, au liniştit sau vor linişti situaţia. Ba mai mult, în anturajul său de vânătoare (coechipier cu politicieni, poliţişti, procurori şi foşti demnitari administrativi!) el a afirmat că se va alege doar cu o amendă şi i se vor da înapoi arma/ele ridicate. Trecând prin „învăţătura” unui poliţist titrat în escamotarea realităţii şi asistenţa narativă a unui fost procuror, penalul vânător şi-a şi construit deja scenariul apărării, şi-a găsit martori care să declare că a împuşcat câinele pe domeniul său etc., etc. Numai că toţi aceia care se vor lăsa corupţi de „ajutorul neprecupeţit” al individului, trebuie să nu uite că deţinătorului de armament îi este interzis să folosească arma în localitate. Iar Neagoe a tras în centrul comunei şi… în timpul serviciului (ora 12, ziua!). Pun pariu cu orişicine că procurorul îngăduitor care instrumentează dosarul, sprijinit de poliţiştii comunali subordonaţi primarului, îl mai albesc odată pe acesta infractor. Până când, oameni ai legii?