Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

COMISIA EUROPEANĂ: Fruntaşi la reducerea investiţiilor în educaţie

Comisia Europeană a publicat un raport în care România apare sub aspect pozitiv, ţinând cont de faptul că PIB pe cap de locuitor a crescut în România cu mai mult de 10% din 2007 până în prezent. Este percepută tot pozitivă şi politica României de ridicare sau protecție a plafonului minim de salarizare, ce a condus la reducerea discrepanțelor salariale.

La minusuri, România apare în ceea ce priveşte domeniul educaţiei, deoarece În perioada 2007 – 2012, investiţiile în educaţie au cunoscut în România cea mai mare reducere (cu 40%), urmată de Ungaria (30%), Marea Britanie, Letonia, Grecia, Italia și Portugalia (cu aproximativ 20%).

De asemenea, România înregistrează o rată peste media UE a tinerilor care nu sunt implicați în niciun fel de activitate (16% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, față de 13% media UE28 în 2013).

„Crearea de locuri de muncă reprezintă misiunea noastră cea mai urgentă, iar consecințele crizei îngreunează și mai mult situația. În cadrul acestei analize s-a constatat că este necesar să se pună în aplicare reforme structurale, precum și măsuri de sprijinire a consumului și a cererii. Avem nevoie de investiții suplimentare în oameni, pentru a îmbunătăți educația, cursurile de formare și măsurile de activare destinate cetățenilor europeni, astfel încât aceștia să fie mai pregătiți pentru piața muncii. Ofensiva privind investițiile a Comisiei Juncker va permite obținerea unor progrese reale și substanțiale în aceste domenii cruciale”, a declarat Marianne Thyssen, comisarul European pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă.