Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ana-Loredana Predescu: Deconturile pentru transportul elevilor, mai aproape cu 27 de zile

Metodologia de decontare a transportului pentru elevii ce nu se pot școlariza în localitățile de
domiciliu, va fi aprobată prin ordinul ministrului educației, în termen de maxim 3 zile, de la data
intrării în vigoare a ordonanței de urgență, în loc de 30 de zile, termenul prevăzut inițial.

În cadrul Dezbaterii privind situația educației, organizată la Comisia pentru învățământ din cadrul
Camerei Deputaților, Ana-Loredana Predescu, deputat PPU(social-liberal), afiliat grupului PSD, i￾a adresat întrebări punctuale ministrului Educației, domnul Sorin-Mihai Cîmpeanu, legate de
ambiguitatea articolului 1^6 din proiectul de ordonanță de urgență pentru decontarea
transportului elevilor care fac naveta spre școală.

„Având în vedere că majoritatea elevilor au început cursurile și nu există nicio reglementare în
privința transportului, acesta fiind încă o piedică în calea accesului copiilor la educație, i-am
adresat domnului ministru Cîmpeanu întrebări punctuale legate de ambiguitatea articolului 1^6
din NOUL proiect de ordonanță de urgență pentru decontarea transportului elevilor ce fac naveta
spre școală. Cine decontează banii? Cum se decontează banii?

Răspunsul nu a fost edificator, însă, cu această ocazie, ministrul a declarat că va reduce termenul
de 30 de zile, la maxim trei zile, pentru redactarea metodologiei de decontare.

Practic, se va reduce cu 27 de zile, termenul pentru redactarea instrucțiunilor de decontare.

Miercuri, acest proiect de ordonanță va intra pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Îmi exprim
speranța că actuala „putere” va acționa corect și va crea un cadru de decontare real și aplicabil
care să nu genereze discuții suplimentare cu transportatorii sau cu autoritățile locale.
Altfel, tot acest efort va fi inutil, iar din cauza lipsei unui sprijin minim din partea Guvernului, cei
care pierd sunt copiii care vor alege calea abandonul școlar.

Le atrag atenția guvernanților că pentru educație nu există cheltuieli, ci doar investiții pe termen
lung! ” a declarat Ana-Loredana Predescu, deputat de Brașov.