La data de 16 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, valorificând o informaţie, au reușit identificarea a doi bărbați din comuna Guşoeni, care în ziua de 15 februarie a.c, în jurul orei 16.00, au comis acte de braconaj cinegetic şi au executat un număr de patru focuri de armă, pe raza fondului cinegetic nr. 36 Padina, folosindu-se de o armă de vânătoare deţinută în mod legal.
Extinzând cercetările, polițiștii s-au deplasat în ziua de 16 februarie la domiciliul unuia dintre bărbați, iar cu ocazia controlului efectuat pe linia respectării prevederilor Legii nr. 295/2004 au identificat mai multe cartuşe de vânătoare de diferite mărci, calibrul 12, dintre care 11 cartuşe de vânătoare erau confecţionate în mod artizanal, iar 7 din acestea au fost găsite neasigurate. În zilele de 17 şi 18 februarie a.c., în urma activităţilor întreprinse, polițiștii au reușit probarea întregii activități infracţionale a celor 2 bărbați sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj, uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Totodată, polițiștii au mai desfăşurat activităţi de verificare a respectării prevederilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor la 4 deţinători legali de arme şi muniţii din municipiul Rm. Vâlcea și localitatea Gușoeni.
În urma controalelor efectuate, au fost constatate nerespectări ale condiţiilor de păstrare şi asigurare a securităţii armelor şi muniţiilor, pentru 3 dintre aceştia urmând a se aplica sancţiunea contravenţională de 5000 lei şi a se dispune măsura complementară a anulării dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor şi muniţiilor.
Lasă un comentariu