Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA. Alt tânăr prins drogat la volan. A consumat patru feluri de droguri

La data de 29 ianuarie 2023, polițiștii Formațiunii Rutiere Drăgășani au surprins în trafic un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism în municipiul Drăgășani, județul Vâlcea, sub influența unor substanțe interzise.

După testarea acestuia cu aparatul drugtest, care a rezultat o valoare pozitivă pentru substanțele COC, MET, MDMA și MTD, a fost condus la spital, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii prezenţei substanţelor psihoactive în organism.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.