Acasă Fapt Divers FOTO. Accident grav între un TIR și un autocar în care se...

FOTO. Accident grav între un TIR și un autocar în care se aflau 16 oameni, pe DN7, lângă Călimănești

Paramedicii SMURD și membrii echipei de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea au fost solicitați, în această seară, pentru acordarea de îngrijiri medicale mai multor personae, în urma producerii unui unui accident rutier, în care au fost implicate un camion încărcat cu carton și un autocar.

Evenimentul s-a produs în această seară, în jurul orei 19:42, la intrarea în orașul Călimănești, pe DN 7, cele două autovehicule intrând în coliziune.

În momentul impactului, în autocar se aflau 16 pasageri, dintre aceștia două persoane având nevoie de îngrijiri medicale. Un bărbat în vârstă de 41 de ani a suferit un traumatism toracic, după evaluare fiind necesară transportarea sa la UPU Vâlcea pentru îngrijiri și investigații suplimentare. Încă un pasager a suferit un atac de panică, acesta fiind evaluat de personalul SMURD la fața locului, nefiind necesară transportarea sa la spital.

Restul pasagerilor vor continua deplasarea spre Alba Iulia (destinația finală), dar cu un alt autocar din zonă. Pasagerii sunt toți cetățeni români.

Pe lîngă asistența medicală, pompierii militari au asigurat măsuri de prevenire și stingere, în cazul izbucnirii unui eventual incendiu. Pe toată durata intervenției, traficul rutier a fost afectat în totalitate și ulterior parțial, ne informează ofițerul de relații publice din cadrul ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Sursa foto: ISU Vâlcea

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.