Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ALCOOLEMIE RECORD. Era atât de beat încât conducea pe sensul opus de mers

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au oprit pentru control, un șofer care a condus pe sensul opus de mers, ulterior constatând că acesta se afla sub influența alcoolului.

În noaptea de 30/31 ianuarie a.c., polițiștii au oprit pentru control, în Râmnicu Vâlcea, un șofer de 30 de ani, din municipiu. Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării probelor biologice. Ulterior, din buletinul de analiză toxicologică a reieșit că acesta avea o alcoolemie de 1.50g%o in momentul recoltării.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe. De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional pentru că ar fi condus pe sensul opus de mers, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru 60 de zile.