Motto: „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă!”
Unirea forţelor de dreapta într-un partid, reprezintă un nou început în politica României. Fuziunea PDL-PNL care se prefigurează, este o măsură sanitară, fără de care riscul intrării într-un derapaj antidemocratic major este iminent. Soluţie mai bună, în acest moment, nu cred că există, iar ratarea ei cred că ne-ar duce destul de repede într-o situaţie chiar mai rea decât în 2012. Ideea de fuziune e greu de înghiţit pentru mulţi, dezamăgeşte mai mult decât o fuziune acceptată numai de adepţii anti-ponta şi anti-pcr, lipsiţi de puternice afinităţi faţă de un partid anume şi care ar dezamăgi pe votanţii tradiţionali PNL sau PDL. Mai bine o alianţă corectă şi deschisă, în cadrul căreia fiecare partid să îşi păstreze identitatea, să-şi păstreze şi votanţii tradiţionali şi pe cei de conjunctură politică. Dezastrul creat în zona de dreapta în aceşti 25 de ani trecuţi, are un responsabil clar: PNL.
Începând cu Câmpeanu, Quintus, Tăriceanu, Patriciu şi terminând cu Antonescu, toţi sunt cu legături strânse cu fosta securitate şi comunistoizi pârâţi în liberali. Toţi sunt dominaţi de orgolii nemăsurate şi nejustificate. S-au agăţat de trecutul antebelic al Brătienilor, au trăit din renumele acestora, fără să aibă nimic în comun cu ei. După tot comportamentul lor din cei 25 de ani post-decembrişti, locul lor este alături de PNŢ. De fapt, mai degrabă PNŢ-ul lui Coposu ar trebui reînviat, iar liberalii scoşi definitiv din viaţa politică. Dacă Tăriceanu nu se vindea definitiv PSD-ului în 2007, astăzi discutam de stânga şi dreapta în România, dreapta devenind tot mai puternică şi stânga tot mai slabă. Aşa, înotăm în mocirla socialisto-liberală din care văd că nu mai putem ieşi. Ceilalţi competitori pe dreapta se întrec în orgolii prosteşti, dorind toţi să devină preşedinţi. Dacă ratează şi de această dată ocazia de a se uni cu adevărat, plagiatorul le v-a râde în barbă şi România se prăbuşeşte.
Părerea mea este că o dreaptă unită la vremea asta în România, va fi greu de realizat. PNL a participat împreună cu PSD la lovitura de stat din 2012, PDL-ul încă mai suferă (din partea electoratului) pentru măsurile de austeritate, dure, necesare, dar bâlbâite care, totuşi, au scos ţara din criză şi nu a ajuns în incapacitate de plată. Forţa Civică, ca partid nou, intră greu „pe piaţă” datorită faptului că ei nu oferă „circ”, ceea ce place, se pare, la o mare parte dintre români. PMP a pornit bine dar, după mine, şi-a cam pierdut din credibilitate o dată cu primirea de „emigranţi” politici şi mai ales cu „conducerea” nou aleasă. Păcat!
PNŢ-cd mai trăieşte? În acest partid întreaga conducere, cu excepţia Paznicului Ştampilei, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat demisia. Dintre toate, mi se pare că doar UDMR-ul este singurul partid cu coloană vertebrală, serios, care-şi urmăreşte şi îndeplineşte foarte bine scopul. Cred că ar fi bine dacă ar apărea acei independenţi pur-sânge, ca să ia sfârşit mâncătoria cu această aşa-zisă politică, care de fapt este o mâncătorie pentru ciolan şi bunul trai al lor, al politicienilor şi nicidecum al poporului. La revoluţia franceză, când noţiunile de „dreapta” şi „stânga” au apărut, liberalii erau stânga. Cum poţi defini stânga? Prin comunism? Sau prin opoziţia la feudalism? Stânga înseamnă egalitarism, fie el sub formă autoritară sau liberal-capitalistă. Capitalismul este reversul medaliei faţă de comunism, dar ele au la bază aceeaşi valoare: capitalul. Dreapta are alte valori, tradiţie, origine, familie. Comunismul şi Nazismul nu reprezintă opoziţia dreapta-stânga. Nici liberalism versus dictatură. Adevărata opoziţie o reprezintă valorile în jurul cărora gravitează doctrinele. Două societăţi le-au combinat cu succes şi au cucerit lumea: Republica Romană şi Imperiul Britanic.