Motto: “Cum se vede din afara României paradisul promis de Ponta, seamănă cu infernul lui Băsescu, ba chiar o treaptă mai jos”
N-a trecut nici măcar o lună şi deja guvernul Ponta a fost implicat în mai multe scandaluri decât am fi putut crede. Noua guvernare face eforturi uriaşe, prin premierul ei, să dea bine în ochii românilor, însă nu îi iese. Aproape că reuşiseră să treacă neobservată doar numirea de la Agricultură. Luată de valul scandalurilor de la Educaţie şi de tentativa eşuată de a-l numi ministru pe Victor Alistar sau de a muta Pădurile la Agricultură, presa a trecut cu uşurinţă, la vremea respectivă, peste numirea lui Daniel Constantin la Ministerul Agriculturii. Acesta, ca pupil al lui Dan Voiculescu, îi reprezintă, în bună măsură, interesele, preşedintele onorific al PC aflându-se în judecată cu ministerul în fruntea căruia se află pupilul său, paguba adusă de el statului român fiind de 60 de milioane de euro. Pe acest fond, nu este greu să se subînţeleagă care este rostul lui Daniel Constantin în fruntea acestui minister. Nu s-a gândit Victor Ponta că numirea lui Constantin ca şef al Agriculturii dă prost în ochii opiniei publice sau nu i-a păsat? La Justiţie, a fost readus în fruntea celei mai importante instituţii româneşti un politician activ – senatorul PSD Titus Corlăţean, elevul lui Adrian Năstase. Politician versat, acesta a participat activ la mitingul de forţă de la Piteşti pentru înfierarea DNA şi susţinerea acuzatului Constantin Niculescu. A urmat cazul “Trofeul Calităţii” unde Adrian Năstase a fost condamnat la executarea pedepsei de 2 ani în puşcărie. Şi au început scamatoriile politice. Dacă guvernul Ponta va comite enorma greşeală de a muşamaliza “cazul Năstase”, se va da o lovitură mortală imaginii României la Bruxelles, cu consecinţe grave asupra intereselor ţării. Ştim cu toţii că Ponta şi camarila lui nu sunt interesaţi în imaginea ţării şi propăşirea ei, ci, exclusiv, în protejarea intereselor de grup. Fără Năstase, Ponta nu îşi poate continua accendenţa pe scena politică românească. Şi asta nu doar pentru că nu-l prea duce capul, ci pentru că Adrian Năstase ştie prea multe despre el şi-l poate distruge dintr-un foc. În cazul Năstase, premierul a înlocuit şeful ICS pus acolo de PD-L, şi l-au pus pe unul de-al lor, în plină noapte, care, a doua zi, dis-de-dimineaţă, a anunţat Tribunalul că din milionul de euro fraudat de Adrian Năstase, inspectoratul condus de el nu mai are pretenţia la nici un leuţ. Deci, dacă nu există fraudă, nu va exista pedeapsă. Cu ani în urmă, Ponta i-a mai şters o dată urmele, când Năstase era anchetat de OLAF. Atunci, ca recompensă, l-a numit şef al corpului de control al prim-ministrului. Astfel împuternicit, Ponta a “controlat” şi l-a găsit curat pe Năstase. E aceeaşi reţetă, acum. Numai că oamenii uită prea repede. Ar trebui să-i spună acestuia cineva că în România suntem 18 milioane de cetăţeni, nu 18 milioane de proşti. Săptămâna trecută, liberalii în frunte cu Crin Antonescu şi fidelii săi au aniversat 137 de ani de la naşterea PNL, la conacul Brătienilor, acolo unde se reunesc, tradiţional, o dată pe an. În presa centrală s-a afirmat că discuţiile purtate între ei nu au fost despre liberalism ci despre “suspendarea Preşedintelui” şi “distrugerea adversarilor”. Pe vremuri, peneliştii luptau pentru dreptate. Acum, nu mai luptă decât pentru putere absolută. Inspirat mai curând de Dan Voiculescu decât de Brătieni, PNL şi-a pierdut busola intelectuală. Istoria ne arată că odată cu Brătienii s-a stins şi PNL. Ministrul liberal de interne din anii ’45, Gută Tătărăscu a colaborat cu comuniştii, în lagărul de la Tg. Jiu, demnitarul liberal creându-le condiţii de sanatoriu. Apoi, l-a ajutat pe Dej să fugă din lagăr şi i-a adus pe comunişti în Palatul Regal, făcându-le legăturile cu Sănătescu (prim-ministru al României în anul 1944). Ca să nu mai vorbim de şirul nesfârşit de liberali turnători. Niciun alt partid n-a avut atâţia turnători la Secu precum PNL. Crin Antonescu este reîncarnarea colaboraţionistului trădător Gută Tătărăscu. Acesta nu era un oarecare liberal, ci a fost prim-ministru în perioada interbelică 1934-1937, anume în perioada când economia românească atinsese parametri de vârf. Ideea de a-i include în guvernul de la 6 martie 1945 pe tătărăşcani, nu a aparţinut comuniştilor din România ci Kremlinului. Cei puţini, care mai au câteva elementare cunoştinţe de istorie contemporană a României, ştiu că Gheorghe Tătărăscu a trecut, după 23 august 1944, de partea comuniştilor, ajungând în guvernul de la 6 martie 1945 vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de Externe. Tătărăscu a avut întotdeauna grijă să ridice în slăvi “marele vecin de la răsărit”, după cum o face acum liberalul Marga, noul ministru de externe al României. Pe vremea colaborării Tătărăscu (vs Antonescu) – Gheorghiu-Dej (vs Ponta), sarcina de a epura Justiţia de magistraţi valoroşi şi integri şi de a o subordona “partidului conducător” pentru instaurarea “totalitarismului roşu” i-a revenit ministrului comunist Lucreţiu Pătrăşcanu (vs Corlăţean). Acelaşi lucru îl face acum Victor Ponta, încercând să-l debarce pe Daniel Morar, şeful D.N.A. şi, dacă se poate, şi pe procurorul general al României, cu scopul consolidării statului mafiot ale cărei baze au fost temeinic puse de fosta guvernare Adrian Năstase.
PS – E obositor să tot auzi “Deşteaptă-te, române!” şi să vezi rezultatul. Oare chiar românul nu poate mai mult? E neapărat să fie condus de şmecheri şi de leneşi? Trebuie să recunosc că nici măcar Caragiale nu şi-a putut imagina asemenea monumente de ipocrizie. Se vorbeşte cu atâta uşurinţă despre luptă, despre război, încât ţi se sugerează apocalipsa sau că Afganistanul e între graniţele României. Însă nu sunt decât uslamiştii călare pe neamul românesc, care tace. Şi tace. Şi suportă. Veşnic! ROMEO POPESCU