Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Prefectul de Vâlcea, discuţii cu reprezentanţii Ministerului Mediului despre exploatarea de calcar de la Costeşti

Prefectul Radu Renga a avut miercuri, 9 noiembrie 2016, la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, o întâlnire cu doamna ministru secretar de stat Erika Stanciu. La masa discuțiilor s-au aflat și reprezentanți ai Societății Naționale de Sare, dar și ai Agenției Județene pentru Protecția Mediului Vâlcea.

Doamnei ministru secretar de stat i-a fost prezentată situația actuală a exploatării de calcar Arnota-Costești, precum și posibilitatea continuării acestui proces într-o zonă de dezvoltare durabilă pe termen mediu prin susținerea proiectului de Hotărâre de Guvern realizat la inițiativa Instituției Prefectului- județul Vâlcea.

În urma discuțiilor, a reieșit necesitatea întocmirii unui studiu comparativ din punctul de vedere al biodiversității între suprafețele ce urmează a fi scoase din perimetrul Parcului Buila Vânturarița cu cele propuse a fi incluse. Studiul va fi realizat în perioada imediat următoare de către specialiști ai Exploatării Miniere Rm. Vâlcea, urmând ca mai apoi acesta să fie supus avizării Academiei Române.