Pentru investiţii, femeile care fac afaceri, pot primi ajutor de la stat de până la 50.000 de lei, în ediţia 2015 a Programului Femeia-Antreprenor, pentru care autorităţile au stabilit data de înscrieriere.
Pentru acest sprijin financiar, printr-o aplicaţie care va fi activă pe site-ul Direcţiei Politici Antreprenoriale din cadrul Ministerului Energiei, Mediului de Afaceri şi IMM-uri, femeile se vor putea înscrie începând cu data de 17.09.2015, ora 10.00. Aplicaţia online va rămâne activă până în data de 21.09.2015 ora 20.00.
În acest an, bugetul total disponibil pentru program este de 1 milion de lei, statul estimând că 20 de antreprenoare vor primi ajutor. Prin acest program, statul spune că va acorda până la 50.000 de lei ajutor financiar nerambrsabil, reprezentând 90% din valoarea invesţiei pe care firma beneficiară trebuie să o facă. Restul de 10% din investiţie trebuie acoperit de beneficiar.
Pot beneficia de aceşti bani microintreprinderile, persoanele fizice autorizate (PFA) care desfăşoară activităţi economice în mod independent şi întreprinderile individuale din România şi care îndeplinesc cumulativ o serie de condiţii la momentul înscrierii online, printre care:
– au cel mult 3 ani de la înregistrarea în Registrul Comerţului la data deschiderii aplicaţiei de înscriere online în Program;
– cel puţin unul dintre asociaţi este femeie şi deţine cel puţin 50% din părţile sociale ale societăţii în cazul microîntreprinderilor aplicante, sau reprezentantul persoanei fizice autorizate (PFA)/întreprinderii individuale (II) care desfăşoară activităţi economice, este femeie;
– codul CAEN pentru care solicită finanţare este eligibil şi autorizat la momentul înscrierii on line, conform art. 15 din Legea 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în Registrul Comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare;
– şi-au îndeplinit obligaţiile exigibile de plată a taxelor şi impozitelor către bugetul general consolidat şi bugetele locale;
– nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru; solicitanţii care au datorii eşalonate, nu sunt eligibili pentru a accesa Programul;
– nu sunt în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii;
– au obţinut cel puţin 60 puncte în urma completării on-line a planului de afaceri.
Lasă un comentariu