Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Se caută vinovatul pentru moartea celor doi frați din Ionești, înecați într-o groapă excavată

Doi frați, în vârstă de 17 și 21 de ani, au murit înecați sâmbătă, 21 mai a.c., chiar de ziua Sfinților Constantin și Elena, într-o balastieră ilegală din localitatea vâlceană Ionești, iar administrația și polițiștii caută proprietarii pentru a răspunde în fața legii: ar fi vorba de două surori stabilite de mai mulți ani în Sibiu. Nu este clar încă dacă proprietarii terenului sunt și cei care exploatează balastiera ilegală, însă totul se va stabili în cadrul unei anchete penale.

”Nu ştiu nici eu cine a excavat acolo. Au vândut unii la alţii. O să văd mâine”
Balastiera unde s-au înecat doi fraţi a fost excavată ilegal, susține primarul din Ionești, Constantin Neagoie. El nu ştie cine a făcut o baltă de o mie de metri pătraţi în comuna lui, însă acuză proprietarii terenului, două surori care au plecat în Sibiu. ”Nu ştiu nici eu cine a excavat acolo. Au vândut unii la alţii. O să văd mâine. Terenul pe care se află balastiera a aparţinut unor bătrâni care au murit. Au rămas doar fiicele, dar nu mai locuiesc în sat”, a mai spus primarul comunei Ionești.

”Dacă n-au avut fetele acte pe pământ, tac-so a murit, mă-sa a murit. Fetele sunt pe la Sibiu şi-au luat, şi-au făcut, au săpat cu excavator. Cel care l-a luat, face ce vrea cu el. Ar trebui scris pe el că n-au voie să se scalde”, spun două localnice.

Balastiera a fost excavată în urmă cu un an, la marginea localităţii Ioneşti din Vâlcea. Este la 200 de metri de case, chiar lângă un drum. Primarul spune că a aflat de existenţa ei abia acum. ”Eu întotdeauna le-am zis: <Nu, întâi închizi şi după aia vii după autorizaţie!>. Dar n-au priceput nimic. Dar ei vor după ce excavează să îşi facă şi ei heleşteu de peşte, uite-aşa, să facă din ban în ban. Pentru bani, calcă pe cadavre, ăştia sunt”, completează primarul.

Sâmbătă, cei doi băieţi, de 17 şi 21 de ani, au fost la o pomană, în apropiere. Apoi au mers la scăldat. L-au luat cu ei şi pe fratele de 5 ani. Când şi-au dat seama că se îneacă, fraţii mai mari au strigat la el să fugă după ajutoare. Alertaţi de copil, oamenii de la pomană au sărit imediat, dar nu i-au mai găsit. Singura alinare pentru tatăl îndurerat este ca vinovatul să fie pedepsit. Tatăl fraţilor morţi le transmite proprietarilor balastierei: ”N-au curaj să dea ochii cu mine”.

Poliţia a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar primarul vrea acum să desfiinţeze toate balastierele din comună.