Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Director din CJ Vâlcea, amendat pentru că a înjurat poliţiştii

Sâmbătă după-amiaza, 21 februarie 2015, a fost o zi agitată pentru un director din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, care s-a luat la harţă în trafic cu poliţiştii rutieri de la Biroul Municipal Râmnicu Vâlcea. În cauză este vorba despre Bogdan Lăstun – director la Direcţia Generală Administraţie Locală în cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, care, de fapt, nu era nici măcar şoferul unui autovehicul când s-a petrecut fapta.

Întâmplarea a avut loc în jurul orei 15.00, pe Calea lui Traian din Râmnicu Vâlcea, undeva la ieşirea din oraş spre Drăgăşani, atunci când rutierii au oprit în trafic un autovehicul, condus de un tânăr. Pasager în partea dreaptă faţă a maşinii era chiar directorul Bogdan Lăstun, care, spun poliţiştii, era într-o avansată stare de ebrietate şi care a început să-i apostrofeze pe oamenii legii, avertizându-i că „le va veni de hac” dacă îi vor da amendă şoferului. Când a văzut că demersurile sale nu au niciun efect, directorul s-a enervat şi a început să-i înjure ca la uşa cortului pe poliţiştii, adresându-le insulte şi injurii pe care foaia de ziar nu le poate suporta. Ca atare, Bogdan Lăstun s-a ales cu o amendă de 500 de lei, pentru încălcare Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Ba mai mult, se pare că directorul s-ar fi ales şi cu o plângere la conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea, iar conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea face cercetări în acest caz.