Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: Romeo Rădulescu, DOAR MARTOR în dosarul asfaltărilor de la DADP

UPDATE: Romeo Rădulescu, reacţie OFICIALĂ!

“Întrucât am fost citat la DNA-Piteşti, în calitate de martor, astăzi, în jurul orei 12:00, vă menţionez că este vorba de un dosar legat de nişte construcţii efectuate în perioada 2008-2009, de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Le-am oferit anchetatorilor informaţiile necesare pentru a-şi duce cercetările mai departe. 

Aşa cum am spus-o de atâtea ori, rămân un luptător vehement împotriva corupţiei şi voi colabora cu justiţia ori de câte ori voi fi solicitat”.

Candidatul PSD pentru Primăria Râmnicu Vâlcea, deputatul Romeo Rădulescu, s-a prezentat în faţa procurorilor DNA Piteşti, acesta fiind citat în calitate de martor. Si la finalul discuţiilor cu anchetatorii, Romeo Rădulescu şi-a păstrat calitatea, cea de martor într-un dosar care priveşte asfaltarea unor străzi din municipiu în perioada 2008 -2009, firma respectivă executând lucrări pentru Direcţia Administrării Domeniului Public. Firma este apropiată fostului procuror şef Teodor Trancă.

Acum câteva săptămâni, şefii de la DADP au dat cu subsemnatul la DNA Piteşti.

În scurt timp, deputatul Romeo Rădulescu va da un comunicat de presă.