Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: Brezoi și Călimănești au rămas fără apă potabilă! S-a spart o vană la Gura Lotrului! Se intervine cu toate forțele (FOTO – VIDEO)

Temperaturile scăzute din ultimele zile produc pagube însmenate și societății de alimentare cu apă potabilă din județul Vâlcea, APAVIL SA. În urmă cu puțin timp, o vană s-a spart din cauza faptului că a înghețat în zona Gura Lotrului din Brezoi.

Mai mulți din orașele Brezoi și Călimănești ne-au semnalat că sunt mai multe probleme cu alimentarea cu apă în zonă.

Din primele informații, municipiul Râmnicu Vâlcea nu rămâne fără apă, aceasta va fi oprită pentru 6 – 7 ore doar în Brezoi, Călimănești, Bujoreni, Dăești și cartierul fețeni din Râmnicu Vâlcea.

Imediat cum am aflat, l-am contactat pe președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, care ne-a declarat:

”Este adevărat, dincolo de avariile care au fost înbregistrate din cauza temperaturilor scăzute, astăzi înregistrăm o avarie majoră la magistrala de alimentare cu apă a APAVIL, în zona Gura Lotrului, unde avem deja curioși interesați de spectacol pentră cu într-adevăr apa țâșnește la 20 de metri înălțime. Pe scurt, s-a spart o vană care a înghețat, însă am discutat cu directorul APAVIL și se intervine cu toate forțele pentru remedierea problemei, datorată temperaturilor extrem de scăzute”, ne-a declarat președintele Constantin Rădulescu.