Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: “Hai pe NET, 2018!” la Biblioteca Pietrari

Fundația EOS, în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România, și Asociația APDETIC anunță campania de alfabetizare și incluziune digitală Hai pe NET, 2018! în perioada 19-25 Martie 2018. Aflată la cea de-a noua ediție, campania în care s-a înscris și Biblioteca Publică Locală Pietrari, susține organizarea de activități online, de la simple ore de alfabetizare digitală, la acțiuni ce vizează performanța în mediul online. Sunt încurajate să participe în campanie școlile, bibliotecile publice, Puncte de Acces Public la Informație (PAPI), organizațiile neguvernamentale, cluburile copiilor, cluburile seniorilor sau orice alte organizații deschise publicului în care există computere sau dispozitive mobile cu acces la internet. Organizatorii promovează un set de activități:

Primul clic – atragerea noilor veniți pe Internet. Activități adresate mai ales seniorilor, dar și persoanelor curioase să înțeleagă ce înseamnă și cum se folosește Internetul.
Competențe digitale? No problem! – vizează testarea competențelor digitale pentru elevi de liceu și studenți interesați de cariere viitoare.
Programare creativă prin Minecraft pentru Educație – activități adresate elevilor din gimnaziu care vor să învețe să scrie cod.
Cursuri online de perfecționare pentru e-facilitatori, dascăli și bibliotecari – profesorii și bibliotecarii sunt încurajați să urmeze cursuri de perfecționare digitală, recunoscute în întreaga lume.

Promovarea accesibilității web – activități adresate oricui ajută nevăzători să navigheze facil Internet.

Securitate cibernetică prin CISCO NetAcad – activități ce vizează tinerii, adresate cu ajutorul cadrelor didactice sau bibliotecarilor care țin cursul Introduction to Cybersecurity dezvoltat de Cisco prin programul NetAcad.

Activităţile care vor avea loc la Biblioteca Pietrari, în perioada 19-25 martie 2018, se vor adresa în special, cetăţenilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă, vor viza evaluarea competențelor digitale folosind aplicația Skillage, vor fi organizate cursuri destinate creşterii securităţii cibernetice prin programul NetAcad dedicate tinerilor, activităţi dedicate persoanelor care se află prima dată online (Primul clik), activităţi de programare creativă destinate copiilor prin Clubul de codare ce funcţionează în cadrul bibliotecii, dar şi cursuri on-line de perfecţionare digitală destinate cadrelor didactice din localitate. Prin implicarea Bibliotecii Publice Pietrari în campania „Hai pe Net!” din acest an, bibliotecara Crina Popescu dorește să poată contribui la o mai bună înțelegere a mijloacelor tehnologice moderne și să poată determina în rândul utilizatorilor bibliotecii publice din Pietrari, conștientizarea rolului IT&C în crearea, prelucrarea și furnizarea de resurse de cunoaștere către grupurile țintă. În cadrul campaniei de la Pietrari se încearcă, în acest an, aducerea online a peste 30 de utilizatori noi, pentru formarea competențelor digitale, se vor aborda subiecte precum introducerea în social media, siguranța și securitatea online – activități dedicate în principal tinerilor și copiilor, dar și părinților sau profesorilor acestora.

Campania Hai pe NET 2018! face parte din campania pan-europeană de incluziune digitală ALL DIGITAL Week 2018, în care accesul la internet arată nevoia de îmbunătățiri.44% dintre cetățenii europeni nu au competențe digitale de bază; 37% din forța de muncă nu este pregătită pentru joburi digitale; 14% dintre cetățenii europeni n-au folosit vreodată internetul; 49% dintre cetățeni n-au folosit vreodată un site care să verifice veridicitatea unor fapte sau știri și pentru că 72% dintre cetățenii Europei cred că munca lor va fi înlocuită de roboți.