Acasă Arhiva Poliția Rutieră s-a mutat în casă nouă

Poliția Rutieră s-a mutat în casă nouă

Joi, 22 martie 2007, a fost inaugurat controversatul sediu al Serviciului Poliției Rutiere Vâlcea. Cu ceva timp în urmă, în paginile ziarului Vocea Vâlcii semnalam cum și pe câți bani a fost achiziționatălocația. Cu toate acestea, inaugurarea noului sediu s-a produs cu surle și trâmbițe, inspectorul șef Adrian Cazan împăunându-se de succesul pe care l-a înregistrat. La inaugurare, au participat mai multe oficialități ale județului. Gazdele au fost comisarul-șef Adrian Cazan, șeful Inspectoratului de Poliție Județean, (IPJ), Comisarul Nicolae Sărdărescu, comisarul Ilie Voica, șeful SPR și comisarul-șef Florin Marin. Slujba de sfințire a fost oficiatăde PS Gherasim. La ceremonie au participat și cei doi subprefecți ai județului, Radu Renga și Mircea Nadolu, precum și Dumitru Bușe, președintele Consiliului Județean. Tăierea panglicii noului sediu a fost făcutăde că tre președintele CJ, împreuna cu șeful IPJ și subprefectul Renga. Cei care au participat la acest eveniment au avut ocazia de a vizita clădirea în care își va desfășura activitatea serviciul. „Noul sediu are toate dotările necesare pentru ca polițiștii săîși facă datoria în cele mai bune condiții. Locul în care este amenajat noul sediu ne avantajeazăfoarte mult. Clădirea este situatăla ieșirea din municipiul Râmnicu Vâlcea, la aproximativ un kilometru După pasarela peste calea ferată, pe DN 67 și ne face mult mai operativi. Când trebuia sămergem la vreo urgențăieșeam foarte greu din mijlocul orașului. Acum vom fi mult mai operativi și vom fi mai repede prezenți la locurile unde vor fi evenimente neplăcute. Pot săspun că acesta este cel mai modern sediu al Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea și a meritat investiția făcută, deși au fost mulți cei care au contestat această achiziție, făcutăla finele anului trecut” – a precizat Adrian Cazan, comisarul șef al IPJ Vâlcea.

 

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul
Articolul precedentPro Democrația l-a prins în ofsaid pe Nicolae Pătru
Articolul următorCopiii care avorteaza copii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.