Acasă Arhiva Elevii valceni sunt printre primii din tara

Elevii valceni sunt printre primii din tara

O nouă reușită a inspectorului general Mihai Moldoveanu „ „este o mândrie pentru noi și asta dovedește faptul că existăîn rândul tinerilor interesul pentru studiu”- ne-a spus inspectorul general al Inspectoratului Județean Vâlcea

Inspectoratul Județean Școlar Vâlcea se poate lăuda anul acesta cu un nou record, elevii reușind sădoboare, la olimpiadele naționale și internaționale, performanțele de până acum din învățământul vâlcean. Rezultatele bune ale elevilor au continuat la testele naționale, dar și la probele orale ale bacalaureatului. Din cei 4.370 de elevi absolvenți ai clasei a VIII – a înscriși, 3.705 au trecut cu brio de primul examen din viața lor. După centralizarea datelor, s-a stabilit că la proba de limba și literatura românăau luat note de trecere 88,8% dintre elevii înscriși. La matematică și geografie procentul de promovabilitate a fost de 97,8 %. În schimb, la proba de istorie, procentul a fost mai mare, din cei 1.228 de candidați, 99,6% au promovat. De altfel, Ministerul Educației în urma centralizării datelor a stabilit că județul Vâlcea ocupălocul II pe țară în ceea ce privește procentul de promovabilitate – 85,57%, în urma județului Sălaj 85,61%. „Anul acesta a fost un succes pe toate planurile în învățământul vâlcean. Pe de-o parte elevii au primit lauri la toate olimpiadele la care au participat. Iar, pe de altăparte locul II pe țară în ceea ce privește procentul de promovabilitate a absolvenților clasei a VIII a demonstreazăcă elevii noștri sunt printre cei mai buni din țară „– ne-a declarat Mihai Moldoveanu, inspector general al Inspectoratului Județean Școlar Vâlcea. Mai mult decât atât, elevii noștri au obținut rezultate bune și la probele orale ale bacalaureatului. În urma centralizării datelor la nivel județean, s-a stabilit că toți elevii examinați au obținut peste nota de trecere. „până acum la probele orale ale bacalaureatului s-au înregistrat rezultate bune și sperăm ca și la probele scrise săfie la fel de bune. Este o mândrie pentru noi. Asta dovedește faptul că există în rândul tinerilor interesul pentru studiu„- ne-a mai spus Mihai Moldoveanu.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.