Acasă Administrație FOTO. Primăria Municipiului a intervenit pentru eliminarea unui focar de infecţie dintr-un...

FOTO. Primăria Municipiului a intervenit pentru eliminarea unui focar de infecţie dintr-un apartament din cartierul Nord al Râmnicului

În urma numeroaselor sesizări ale locatarilor, o echipă a Direcţiei Administrarea Domeniului Public, alături de inspectorii zonali, poliţişti locali şi în coordonarea primarului Mircia Gutău, a intervenit în această dimineaţă pentru salubrizarea unui apartament situat pe scara A a blocului F1 de pe strada Decebal, din Râmnicu Vâlcea, ca urmare a numeroaselor sesizări făcute de locatarii din acest imobil.

La intrarea în apartament s-a constatat o stare de degradare completă a spaţiului locativ respectiv, prezenţa a numeroase gunoaie, resturi alimentare, precum şi a unui miros extrem de greu de suportat, dar şi a gândacilor sau a rozătoarelor. Intervenţia s-a derulat după somaţia emisă în condiţiile legii în 05.10.2021 şi afişarea acesteia, în data de 10.10.2021, pe uşa apartamentului. Locatarul imobilului – ale cărui obligaţii către asociaţia de proprietari sau impozit la bugetul local nu au mai fost plătite de ani întregi – nu deţine acte pe apartament şi şi-a părăsit domiciliul în urmă cu mai multe luni. În cursul zilei, apartamentul a fost curăţat, iar focarul de infecţie a fost astfel eliminat.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here