Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Zona Metropolitană a Râmnicului, înscrisă la ADRSV Oltenia

Zona metropolitană Râmnicu Vâlcea a fost înscrisă ca entitate distinctă la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia şi a început demersurile pentru luarea în evidenţă de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. „Acţiunile sunt obligatorii pentru obţinerea de finanţări din totalul de 5,4 miliarde euro disponibil la nivel naţional pentru proiectele înaintate de zonele motropolitane”, a declarat primarul Emilian Frâncu. Finanţările vor fi folosite pentru îmbunătăţirea condiţiilor de transport în comun prin achiziţionarea unor autobuze electrice, ca şi pentru realizarea unor piste moderne pentru bicicliştii din oraş. „Acestea vor fi ceva mai mult decât nişte desene pe asfalt”, a mai spus primarul din Râmnicu Vâlcea. În acelaşi context, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea va face adresa o solicitare Consiliului Judeţean Vâlcea de rezervare a traseelor de transport de călători pe Zona Metropolitană pentru operatorul sau asociaţia de operatori de transport ce vor deservi această structură.