Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul Ghiţă vrea să înfiinţeze o piaţă agroalimentară la Vlădeşti

Planuri mari pentru localitatea Vlădeşti, judeţul Vâlcea, are primarul PSD Sorin Ghiţă, în anul 2016. Pe lângă asfaltarea tuturor drumurilor comunale din localitate, edilul vrea să modernizeze centrul civic, să facă alee pietonală şi un mic parc.

Un proiect îndrăzneţ este înfiinţarea unei pieţe agroalimentare, astfel încât locuitorii să nu mai fie nevoiţi să meargă în municipiul Râmnicu Vâlcea pentru a-şi face târguielile.

„Sunt în program mai multe lucruri de făcut în anul 2016. Mi le-am propus să le termin în acest an. Este vorba despre ultimele străzi de interes local, scurte de până la 1 kilometru, pe care vreau să le modernizăm, pentru ca toţi oamenii din Vlădeşti să poată spune «mergem pe asfalt». Îmi propun să termin aleea pietonală de-a lungul DN 64. Sun făcuţi deja peste trei kilometri, mai avem 1 kilometru de alee pietonală şi vom avea condiţii bune pentru cei care circulă de-a lungul Drumului Naţional. Îmi propun să fac ceva frumos în centrul civic, un monument al eroilor, un mic părculeţ. Vreau să facem şi o piaţă agroalimentară şi, de ce nu, multe lucruri cu flori, lucruri frumoase de-a lungul tuturor străzilor, astfel încât Vlădeştiul să fie una din cele mai căutate şi preţuite localităţi” – ne-a declarat primarul Sorin Ghiţă.