Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Parcul industrial Budeşti, investiţie generatoare de locuri de muncă în VÂLCEA

Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea un nou parc industrial în zona de vest a oraşului, motiv pentru care şi societatea de transport public ETA SA, care aparţine municipalităţii îşi va modifica organigrama creând nou curse până la Budeşti.

În parcul industrial Budeşti funcţionează deja mai multe companii de producţie şi logistică şi un mare concern a demarat o investiţie importantă în zonă, care va şi crea locuri de muncă. Primarul interimar Ion Gigi Matei este optimist şi crede că parcul se va dezvolta substanţial în următorii trei ani. În opinia edilului, de mare ajutor este şi autostrada care va trece prin vestul judeţului.

„Deşi se află pe teritoriul comunei Budeşti, acest parc industrial în viitorul apropiat va produce peste 2.000 de locuri de muncă, în urma unei multinaţionale care va crea aici cea mai mare hală de producţie. Primăria Râmnicu Vâlcea a propus deja crearea unei noi organigrame şi a unor rute noi de transport care să ducă salariaţii pe noua platformă industrială. Oricum, deja în zonă există şi alte companii, fabrici, unităţi de logistică, unde peste 90% din salariaţi sunt din Râmnicu Vâlcea. Avem semnale că acest parc se va extinde în următorii 3 ani, odată cu apariţia autostrăzii în vestul judeţului”, a declarat primarul Matei pentru Agrepres.