Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Gigi Matei, MOŞ CRĂCIUN pentru 10.000 de elevi din RÂMNICU VÂLCEA

Primarul Gigi Matei este fericit că municipalitatea a început deja distribuirea celor 10.000 de pachete-cadou – constând în dulciuri, fructe şi băuturi răcoritoare – către toţi preşcolarii şi toţi elevii din ciclul primar din Râmnic. „În acest fel, cadourile vor ajunge la timp pentru a fi dăruite celor mici cu ocazia serbărilor de sfârşit de an ce se organizează în această perioadă. Tot prin intermediul Primăriei, Moş Crăciun va face daruri şi copiilor instituţionalizaţi în centrele de plasament din municipiu, a celor din Centrul maternal din Troianu sau din cadrul asociaţiilor care grupează copii cu dizabilităţi. Efortul financiar presupus de aceste cadouri este de peste 220.000 lei şi reprezintă două treimi din totalul cheltuielilor aprobat prin HCL nr. 230/2014, pentru toate evenimentele şi acţiunile grupate sub genericul Decembrie Magic”, susţine Ion Gigi Matei.