• Oamenii legii au depistat 10 principali suspecţi pentru comiterea de furt calificat, dar şi 12 persoane care se sustrăgeau cercetărilor penale, printre care se numără şi cinci minori. Razie de amploare în Râmnicu Vâlcea, organizată de inspectorul – şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Florian Marin. Totul s-a petrecut, miercuri, 19 iunie a.c., când municipiul a fost împânzit de poliţiştii din mai multe structuri operative. Astfel, au fost prezenţi poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Serviciului Acţiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Serviciului Rutier Vâlcea, sprijiniţi de cadrele IJJ Vâlcea şi ale Poliţiei locale. „În cadrul acestei acţiuni, poliţiştii rutieri vâlceni au desfăşurat activităţi de prevenire şi combatere a evenimentelor rutiere şi pentru verificarea legalităţii documentelor conducătorilor auto. Cu această ocazie, poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vor informa populaţia, prin distribuirea a 500 de pliante, cu privire la măsurile de protecţie care pot fi puse în aplicare pentru a nu deveni victime ale răufăcătorilor” – se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vâlcea. Razia a durat o zi întreagă, timp în care au fost legitimate 255 de persoane şi au fost aplicate 85 de sancţiuni, în valoare de 11.750 de lei. Din cele 85 de persoane amendate, 24 au fost sancţionate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi refuz de legitimare. Trebuie menţionat că au existat şi recalcitranţi, 35 dintre ei fiind duşi cu dubele la sediul poliţiei, ei fiind fotografiaţi şi amprentaţi. Cu această ocazie, au fost depistaţi 10 principali suspecţi pentru comiterea de furt calificat. Mai mult decât atât, alte 12 persoane care se sustrăgeau cercetărilor, printre aceştia numărându-se şi un grup de 5 minori, M. I., , de 17 ani, C.M., de 17 ani, P. G., de 13 ani, Z.M., de 16 ani, T.R., de 17 ani, toţi din mun. Râmnicu Vâlcea, fiind principalii suspecţi de comiterea mai multor infracţiuni de furt pe raza municipiului. „Au fost efectuate controale la unităţile de alimentaţie publică în vederea prevenirii şi combaterii faptelor cu violenţă, dar şi pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şi abandonului şcolar, fiind identificaţi 14 elevi care absentau de la cursurile. Pentru siguranţa publică astfel de acţiuni vor mai fi întreprinse pentru depistarea, identificarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care încalcă prevederile legale prin săvârşirea de contravenţii şi infracţiuni care aduc atingere climatului de ordine şi linişte publică, patrimoniului public şi privat, regimului stabilit pentru desfăşurarea circulaţiei rutiere” – se mai arată în comunicatul de presă al IPJ Vâlcea. CLAUDIA STANCIU
Lasă un comentariu