Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Toate şcolile din judeţ au fost închise

DECIZIE. Cursurile au fost suspendate pentru ziua de luni, 13 februarie, în toate unităţile de învăţământ, judeţul Vâlcea, excepţie făcând doar şcolile din municipiul Rm. Vâlcea.

Toate unităţile de învăţământ din judeţul Vâlcea, mai puţin şcolile generale, liceele şi grădiniţele din municipiul Rm. Vâlcea, au fost închise pentru ziua de luni, 13 februarie a.c., din cauza vremii potrivnice. În total, nu mai puţin de 502 unităţi şcolare şi-au sistat activitatea. Potrivit şefei învăţământului vâlcean, Gabriela Ene, această decizie a fost luată în urma numeroaselor sesizări primite de la directorii de şcoli, conform cărora, din cauza zăpezilor şi a viscolului, elevii nu vor putea ajunge la şcoală. Mai mult decât atât, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea susţine că nu vrea să rişte ca elevii să păţească ceva pe drum pentru că nu a luat măsura care se cuvine în urma avertizărilor meteo de cod portocaliu pentru ninsori abundente şi intensificări ale vântului. „Nu se pune problema că sunt şcolile înzăpezite şi nu se poate intra în ele. Este vorba de cum ajung copiii la şcoală pe drumurile judeţene şi comunale pe care sigur vor fi probleme din cauza cantităţilor mari de zăpadă. Am fost avertizaţi că luni este vârful acestei avertizări meteo în judeţul nostru, în sensul că, între intervalul orar 08.00 – 12.00, vântul va bătea mult mai tare, iar stratul de zăpadă se va mări. Nu pot şi nu vreau să risc să chem elevii la şcoală, pentru că, ferească Dumnezeu, pe vremea asta, se pot întâmpla multe nenorociri. Nu vreau să risc viaţa copiilor pentru câteva ore de curs pe care le vom recupera în timp. Aşa este cel mai corect” – ne-a declarat Gabriela Ene, inspector general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea.

CLAUDIA STANCIU