Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
FOTO: www.bzi.ro

Seceta afectează grav judeţul Vâlcea

 FOTO: www.bzi.roMai mult de 3 ani au trecut de când agricultorii din sudul judeţului Vâlcea se luptă să-şi recupereze investiţiile din agricultură. Comuna Voiceşti este grav afectată de seceta care s-a abătut în ultimii ani. Locuitorii au fost nevoiţi să-şi deschidă credite bancare pentru a-şi salva micile afaceri, din care practic trăiesc, iar acum sunt la un pas de a fi executaţi siliţi, din cauza faptului că nu şi-au mai putut achita ratele. Fermierii văd plecarea în străinătate ca pe ultima soluţie.

Pe de altă parte, alţii muncesc pe unde pot şi investesc puţinul câştigat în terenurile lor. Fermierii spun că situaţia este una cu adevărat dramatică şi că va fi dezastru dacă nu va ploua în curând. Primarul comunei Voiceşti a încercat să obţină ajutoare de la Guvern, însă cea mai bună şansă ar fi ca oamenii să se constituie în asociaţii pentru a realiza un sistem de irigaţii, pe care să îl folosească toţi agricultorii. Edilul este conştient de situaţia dificilă în care se afla locuitorii comunei Voiceşti, mai ales că secetă se repete consecutiv de 3 ani de zile.

Situaţia este alarmantă şi pentru localităţile învecinate, culturile agricole fiind, şi aici, grav afectate de secetă.