Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primul centru de radioterapie din Oltenia se va construi la Vâlcea

Şeful judeţului Ion Cîlea a semnat zilele trecute, împreună cu reprezentantul Societăţii Germane Health Care Consulting, dr. Radu Creţu, contractul de concesiune pentru realizarea primului centru de radioterapie din Oltenia. Acest lucru s-a întâmplat după finalizarea procedurilor privind concesionarea prin licitaţie publică şi încheierea acordului asupra construcţiei şi termenelor de punere în funcţiune. În acest fel s-a dat drumul la un proiect important, dar şi la un prim parteneriat public privat în domeniul sănătăţii din judeţul Vâlcea, urmând ca în scurt timp să înceapă lucrările de construcţie a clădirii în care va funcţiona viitorul Centru de radiologie Rm. Vâlcea. „Avem mare nevoie de o astfel de unitate medicală. Potrivit rapoartelor medicale, în judeţul Vâlcea sunt luaţi în evidenţă la ora actuală peste 3900 pacienţi bolnavi de cancer. Însă, din păcate, în unităţile noastre medicale nu există decât 5 doctori specialişti în oncologie medicală şi nici un specialist în radioterapie. De aceea, apreciez în termeni superlativi cooperarea care de-acum devine operaţională între Consiliul Judeţean Vâlcea şi mediul privat în domeniul sănătăţii. După darea în folosinţă a acestui centru, pacienţii bolnavi de cancer din judeţul nostru care au nevoie de radioterapie nu se vor mai deplasa la Bucureşti, Cluj, Timişoara şi la alte mari clinici din ţară” – a spus preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea. Radu Creţu, reprezentantul pentru România al Centrului Oncologic de Tratament Hamburg – Germania, a menţionat cu această ocazie că în centrul care se va deschide la Rm. Vâlcea se va folosi cea mai avansată tehnologie pentru tratarea tumorilor cu o acurateţe milimetrică. „Fasciculul de tratament va fi concentrat doar pe locul tumorii fără a deteriora ţesuturile sănătoase din jur. În plus, după fiecare intervenţie radiologică, pacientul nu va trebui să stea internat, ci se va întoarce acasă unde poate să-şi reia activităţile normale” – susţine acesta.

• Claudia STANCIU