REALITATE. La finele acestei săptămâni, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu prilejul „Zilei europene a justiţiei” a fost organizată „Ziua Uşilor Deschise”, urmând ca magistraţii şi grefierii speciali desemnaţi să prezinte vizitatorilor structura organizatorică a instituţiei. Interesaţi de a vedea cum îşi desfăşoară magistraţii activitatea, redactorii publicaţiei noastre au fost prezenţi la eveniment, numai că totul s-a dovedit un mare fâs.
Am ajuns la noul sediu al Parchetului undeva în jurul orei 10, dorind să facem câteva fotografii în noul sediu al Tribunalului Vâlcea. Numai că, încă de la intrare, un jandarm ne-a spus pe un ton tăios că nu putem intra căci purtătorul de cuvânt al instituţiei, procurorul Adriana Popescu, este în instanţă şi fără acceptul acesteia nu putem intra. I-am spus că fiind „Ziua Uşilor Deschise” este absurd să aşteptăm purtătorul de cuvânt. Jandarmul nici nu a vrut să audă şi ne-a poftit să aşteptăm. În cele din urmă, a venit şi procurorul Popescu care, deloc bucuroasă la vederea jurnaliştilor, ne-a spus că trebuie să mai stăm o vreme, că are ceva… treabă. Am stat, sperând că în cele din urmă ne va băga şi pe noi cineva în seamă. Dar nu a fost aşa. Grăbită şi destul de obosită, de parcă ar fi alergat la maraton, Adriana Popescu a zis că nu ne poate arăta sediul, căci are pe cineva care trebuie, musai, primit în audienţă. Înţelegând bătaia de joc la care suntem supuşi, am plecat. Fără fotografii, fără informaţii.
Nu este pentru prima dată când procurorii de la Parchet, în frunte cu purtătorul de cuvânt, indiferent ce nume a purtat el, au o reală adversitate faţă de presă, refuzând să furnizeze informaţii jurnaliştilor, transformând, astfel, această instituţie într-una din cele mai lipsite de transparenţă din câte există. Nu de puţine ori, încercând să aflăm detalii despre un caz sau altul, am fost luaţi, brutal, peste picior, de parcă am fi fost nişte paria ai societăţii, iar actele de urmărire penală sunt adevărate secrete de stat (atenţie, le-am cerut doar pe cele soluţionate!). Cu chiu cu vai, în cele din urmă, le-am primit după îndelungi insistenţe şi ore întregi pierdute în faţa instituţiei. De acum încolo, însă, de fiecare dată când nu vom putea să ne informăm cititorii cu privire la cazurile de interes public datorită relei-voinţe a celor de la Parchet, promitem să scriem, pentru a nu crede cineva că-şi poate permite să se poarte într-o instituţie ca pe tarlaua proprie, aşa cum se întâmplă acum.
Desconsiderare totală
Dacă-şi imagina cineva că la Parchetul Municipal lucrurile stau altfel, se înşală. După plecarea din funcţia de purtător de cuvânt a Ceraselei Ungureanu, care ştia să relaţioneze, de minune cu presa, instituţia a rămas cu un purtător de cuvânt care, de fapt, este locţiitorul purtătorului de cuvânt. Adică e cineva care poartă vorbele altcuiva care ar fi trebuit să le poarte. Noi aşa am înţeles. Cu ceva vreme în urmă, în încercarea noastră de a găsi o soluţie legată de modul de cooperare, în ceea ce priveşte furnizarea de informaţii, cu noul purtător de cuvânt, am primit câteva palme grele, eufemistic vorbind, desigur, peste obraz. Ni s-a spus verde-n faţă că trebuie să ne mulţumim doar cu detaliile primite în succintele comunicate ale biroului de presă. Nu ştim exact cine a luat această decizie, însă e foarte posibil ca cei de la Parchet s-au pus de acord să nu mai lase în sediu nici picior de jurnalist, pe motiv că sunt prea iscoditori şi pun enervant de multe întrebări. Nu am scris atunci, considerând că poate procurorii vor reveni la sentimente mai bune. Nu a fost, însă, aşa semn că se cred deasupra muritorilor de rând, desconsiderând presa şi opinia publică. Le spunem că vom fi cu ochii pe ei, de acum încolo!
OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU