Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Mi-am luat câtă putere am vrut!”

ADIO. Şedinţa de adio  organizată de fostul prefect, avocatul Petre Ungureanu, s-a dorit a fi un bilanţ al activităţii în cei trei ani de mandat. Cum era de aşteptat, Ungureanu nu s-a dezminţit nici de această dată. A negat adevărul, a minţit mult, s-a lăudat şi mai mult, şi-a dezminţit propriile afirmaţii şi declaraţii, şi-a aruncat nerealizările în ograda foştilor prefecţi, s-a repetat, dar a spus şi un mare adevăr, că şi-a luat câtă putere a vrut. După trei ani de mandat, prefectul Ungureanu a recunoscut că a condus judeţul după propriile-i legi şi că singurul său regret este că nu a reuşit să-l ţină sub papuc pe şeful Consiliului Judeţean, pesedistul Ion Cîlea, acesta refuzând să-i pună la dispoziţie documentele instituţiei, deşi l-a hărţuit constant.

După trei ani la şefia Prefecturii Vâlcea, avocatul Petre Ungureanu a organizat luni, 7 mai, o şedinţă de bilanţ a activităţii, a colaborării cu angajaţii, dar şi a relaţiei cu publicul. Timp de o oră şi 20 de minute, fostul prefect a  nominalizat relaţia extraordinară, elegantă şi colegială cu şefii deconcentratelor, mulţi dintre ei pârâţi la Bucureşti pentru că refuzau să-i execute ordinele aberante care încălcau legea, prin demararea unor controale abuzive în primăriile aflate pe lista neagră. Cu toate că s-a făcut remarcat în toată ţara pentru restricţiile impuse ,,nespălaţilor” la audienţele Prefecturii, că miroseau a balegă, cât şi pentru solicitarea restrângerii drepturilor cetăţeneşti, Ungureanu a nominalizat la capitolul realizărilor şi relaţia cu publicul. Într-un acces de sinceritate, acesta a recunoscut că nu a făcut nimic pe legea fondului funciar, deşi aplicarea legilor restituirii era principala sa  atribuţie în calitate de prefect şi de  preşedinte al Comisiei judeţene de fond funciar. Ungureanu a declarat că în trei ani de mandat abia dacă a reuşit să facă inventarierea terenurilor şi responsabilizarea secretarilor din cele 89 de primării ale judeţului, toţi bălăcăriţi ca la uşa cortului în fiecare şedinţă a Colegiului Prefectural.

Punctele forte, căutate cu lumânarea

Printre punctele forte ale mandatului său, Petre Ungureanu a trecut apariţia pe harta judeţului a domeniului schiabil de la Obârşia Lotrului, un proiect demarat de Consiliul Judeţean, derularea programului Vâlcea Verde, acţiunile împotriva comercializării şi consumului de etnobotanice, ca şi derularea programelor cu fonduri europene” Servicii publice în judeţul Vâlcea-parteneriat pentru o misiune comună”  şi „Formare profesională pentru promovarea excelenţei în administraţia publică locală”, proiecte demarate de fostul prefect Anuţa Handolescu şi continuate de fostul director Irina Vasilescu. Ungureanu şi-a exprimat, totodată, regretul că durata mandatului nu i-a permis, finalizarea demersurilor sale pentru trecerea imobilelor din staţiunea Vidra în proprietatea statului, după ce reuşise trecerea terenului în patrimoniul public al comunei Voineasa.

Exces de putere

Timp de o oră şi 20 de minute, fostul prefect PDL  şi-a ridicat singur osanale, s-a decretat cel mai elegant şi mai înţelept prefect al judeţului de la Burebista încoace, dar a recunoscut şi un mare adevăr: că şi-a luat câtă putere a vrut, fără rezerve, fără teama judecăţii de apoi.

„La capitolul realizări e şi aceasta, că am reuşit să impun un anumit ritm şi o anumită autoritate care nu a fost contestată decât mârâind şi pe la colţuri, dar în general a fost respectată şi am avut o bună colaborare cu toată lumea. Nu aş putea încheia fără să spun ceva despre relaţia cu publicul, pentru că a trebuit să trecem printr-o perioadă foarte grea, să ne luptăm cu multe concepţii. A trebuit să iau multe pe cocoaşă ca să întăresc autoritatea Prefecturii. Am mai făcut ceva… am demitizat nişte mituri şi am confirmat altele… Un mit ar fi acela că prefectul are putere sau că nu are câtă ar vrea. Eu vă spun că prefectul are câtă putere vrea să-şi ia, şi eu mi-am luat câtă putere am vrut. Un alt mit ar fi că prefectul influenţează alegerile. Total fals. Prefectul nu poate să influenţeze alegerile, decât dacă e prost şi se bagă unde nu-i fierbe oala….”, a afirmat Ungureanu, contrar afirmaţiilor făcute la finele lui 2011, când îi avertiza pe USL-işti să aibă grijă cum se poartă, că în iunie vin la el la numărat şi important e cine numără, nu cine votează.

Acelaşi personaj a recunoscut că pesedistul Ion Cîlea i-a stat ca un cui în coastă: „Trebuie să recunosc că nu am reuşit să conving CJ să ne trimită dispoziţiile. Se ştie că noi verificăm hotărârile autorităţilor locale şi dispoziţiile emise de primari şi de preşedintele Consiliului Judeţean, din păcate, singura instituţie care nu ne-a trimis niciodată dispoziţiile, le-am luat noi cu ocazia controlului, este CJ. Am totuşi satisfacţia că acest mandat a fost cel mai elegant şi mai înţelept, că la Vâlcea nu au fost derapaje, scandaluri şi sesizări”. În acest timp, o parte din directori  îşi numărau sesizările trimise la Bucureşti, ceilalţi discutau despre ,,nespălaţii” respinşi la audienţele Prefecturii. După această frază celebră, lehamitea a învins bunul simţ şi disciplina de partid, motiv pentru care un sfert din directori au părăsit sala.

Gafe ascunse sub preş

Petre Ungureanu  nu a spus nimic despre titlurile parţiale de proprietate eliberate, termen nou înfiinţat în legislaţia românească, din cauza cărora primăriile au plătit amenzi de câteva milioane de lei, nici despre actele inventate special pentru demiterea angajaţilor instituţiei sau despre sesizările făcute împotriva directorilor deconcentratelor căzuţi în dizgraţie. Cum nu a spus nimic nici despre impotenţa în aducerea banilor necesari pentru comunele afectate de calamităţi, despre izolarea fostului director al Prefecturii Irina Vasilescu sau despre demiterea fostei sale secretare, o tânără absolventă dată afară  pentru a-i face loc Claudiei Bulacu, nora vicepreşedintelui Romulus Bulacu, prim-vicepreşedintele PDL Vâlcea. Tânăra a fost dată afară pentru că într-o zi nu l-a aşteptat  trei ore, peste orele de program, deşi prefectul nu-şi anunţase revenirea în instituţie. Cu toate că aceasta era încă în instituţie, cu cheile în mână, Ungureanu a dat-o afară pentru că nu l-a aşteptat cu uşa deschisă, iar exemplele ar putea continua.

DANA NEDESCU