Elveția va elimina, de la 1 iunie anul acesta, toate restricțiile pe piața muncii impuse cetățenilor români și bulgari.
Dispozițiile tranzitorii privind libera circulație aplicabile românilor și bulgarilor vor deveni caduce, potrivit unei decizii a Consiliului federal adoptate miercuri, 13 aprilie. Perioada tranzitorie se încheie la 31 mai 2016.
Elveţia prelungise, în 2009 şi 2014, măsurile restrictive pe piaţa muncii pentru cetăţenii români şi bulgari. Acordul privind libera circulație a persoanelor (ALCP) stipulează că Elveția poate stabili cote pentru cetățenii celor două țări până la 31 mai 2019, dacă imigrația din aceste țări este mai mare de 10% față de media ultimilor trei ani, se arată într-un comunicat al Departamentului Federal de Justiție și Poliție (DFJP).
Consiliul Federal se va putea pronunța în această chestiune la 1 iunie 2017 și, ultima oară, la 1 iunie 2018. Anul trecut au fost admiși în Elveția 1.542 de români și bulgari pentru un sejur de lungă durată, ceea ce corespunde unei scăderi cu 22% față de 2014.
Elvețienii au aprobat în 2005 extinderea liberei circulații la persoane care provin din țări care au aderat la Uniunea Europeană în 2004. În 2009, au acceptat extinderea la Bulgaria și România, care aderaseră în 2007 la UE.
Lasă un comentariu