Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: O casă cu doi copii înăuntru a luat foc, azi noapte, la Bunești

Un incendiu violent a izbucnit, noaptea trecută, în satul Râpănești, comuna Bunești din județul Vâlcea. Doi copii, frate şi soră, au ajuns de urgenţă la spitalul din Râmnicu Vâlcea, cu răni grave, după ce flăcările le-a mistuit casa. Doi copii au fost salvaţi din mijlocul flăcărilor, în stare de semiconştienţă, de pompierii militari. Alţi doi copii fuseseră salvaţi deja de părinţi.
Fata în vârstă de 9 ani a fost găsită de pompieri cu arsuri pe jumătate din corp.
Fratele ei, de numai 3 anişori, era aproape inconştient de la fumul care a invadat casa. Este în stare gravă, fiind intoxicat cu fum.
Familia dormea când s-a declanşat infernul
Potrivit reprezentanţilor ISU, în momentul în care a izbucnit focul toată familia dormea în camera în care s-au aprins materialele inflamabile de lângă sobă. Părinţii au reuşit să salveze până la venirea pompierilor pe doi dintre cei patru copii.
Flăcările au cuprins dormitorul şi acoperişul în suprafaţă de 100 mp. Incendiul a fost atât de puternic încât, pentru stingerea lui, ISU a trimis trei echipaje de pompieri.
Focul a fost stins, dar pompierii vor reveni pentru stabili de la ce a pornit totul.