Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Consilierii locali nu se obosesc să comenteze în şedinţe

•  Uite pe cine am votat! Puncte extrem de importante pentru soarta Râmnicului au fost pe ordinea de zi a ultimei şedinţe extraordinare a Consiliului Local Rm. Vâlcea. Nimeni nu s-a sinchisit, însă, să comenteze pe marginea lor, deşi despre unele a semnalat chiar şi presa locală că nu sunt în regulă. Cu toate acestea, aşa cum ne-au obişnuit, consilierii locali au ridicat cuminţi mâna, fără a-şi expune vreun punct de vedere sau a contracara explicaţiile fără noimă ale primarului Romeo Rădulescu. Deşi se anunţa a fi unul dintre cele mai controversate puncte de pe ordinea de zi, asupra căruia consilierii din opoziţie au început să comenteze încă dinainte de a fi supus aprobării, raportul şi proiectul de hotărâre privind înfiinţarea unei societăţi comerciale pe acţiuni a trecut fără ca cineva să se împotrivească. Astfel că, intenţia primarului Romeo Rădulescu de a externaliza anumite servicii din cadrul Direcţiei Administraţiei Domeniului Public, unde va transfera o mare parte din angajaţii Primăriei, pentru ca mai apoi el să poată vinde societatea clientelei sale politice, s-a materializat chiar şi cu acceptul opoziţiei. Aşadar, şedinţa nu a durat mai mult de 10 minute, timp în care consilierii prezenţi au ridicat mâna în grabă la cele 11 puncte de pe ordinea de zi. S-a votat, astfel, pe lângă înfiinţarea societăţii pe acţiuni, bugetul alocat pentru evenimentele ce se vor desfăşura cu ocazia Zilelor Râmnicului; mandatarea reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor a SC ETA SA Rm. Vâlcea; modificarea proiectului „Prelungire bulevardul Tineretului spre sud cu Dem Rădulescu, de la intersecţia cu strada Ostroveni, până la intersecţia cu DN 67; modificarea Hotărârii Consiliului Local referitoare la proiectul „Artera de legătură între strada Ştirbei Vodă şi strada Morilor, inclusiv podul peste râul Olăneşti, precum şi extinderea sistemului de supraveghere video şi desemnarea Comitetul Energetic din cadrul Primăriei Râmnicului. CLAUDIA STANCIU