În perioada sărbătorilor de iarnă, jandarmii vâlceni acționează pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în județ, fiind prezenți în zonele aglomerate, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, vânzarea ilegală de materiale pirotehnice, dar și pentru verificarea respectării măsurilor dispuse în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
Astfel, vineri, 24 decembrie, în urma unei acțiuni de prevenire a vânzării ilegale de materiale pirotehnice, jandarmii vâlceni au depistat în zona centrală a orașului Băbeni, jud. Vâlcea, un bărbat în vârstă de 50 de ani, care comercializa petarde și artificii, nefiind autorizat în acest sens.
Peste 3 ore, în Horezu, aceiași jandarmi, au observat un bărbat în vârstă de 62 de ani, care oferea spre vânzare produse pirotehnice din clasele F2 si F3, fără a deține documente legale.
De la cele doua persoane, au fost ridicate în vederea confiscării peste 50 de seturi de artificii si petarde.
În ambele cazuri, jandarmii vâlceni au întocmit actele de sesizare pentru încălcarea prevederilor articolului 37, litera ,,c” din Legea nr. 126/1995 republicată privind regimul materiilor explozive, care au fost predate polițiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea în vederea continuării cercetărilor.
Indivizii de la Halta Slăvitești (cartier al orașului Băbeni), vând toate categoriile de petarde la vedere fără nicio teamă.
Poate ar cam trebui să verifice și pe unde intră în țară toate materialele astea. Confiscări din astea în spatele pieței nu ajută prea mult.