Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Gică Păsat este incompatibil cu funcţia din AGA Apavil

DECIZIE. Inspectorii ANI susţin, printr-o adresă oficială, că liberalul Păsat s-ar afla într-o stare de incompatibilitate dacă va fi trimis în AGA Apavil, iar preşedintele Ion Cîlea a decis, spre nemulţumirea consilierilor judeţeni PNL, să retragă punctul de pe ordinea de zi a şedinţei CJ Vâlcea de marţi, 30 aprilie.

O nouă deziluzie pentru liberalul Gică Păsat, al cărui singur scop în ultima perioadă este să devină şi el „un ceva” la Apavil. Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi-au dat cu părerea că liberalul Păsat s-ar afla într-o stare de incompatibilitate dacă va fi trimis în AGA Apavil, iar preşedintele Ion Cîlea a decis să retragă punctul de pe ordinea de zi a şedinţei CJ Vâlcea de marţi, 30 aprilie.

În urmă cu aproximativ două luni, o parte din colegii săi s-au gândit să-i împlinească visul lui Gică Păsat şi să-l propună, în cadrul unei şedinţe de Consiliu Judeţean Vâlcea, ca membru în Adunarea Generală a Acţionarilor la Apavil SA. Păsat a câştigat cu un vot, însă pesediştii l-au acuzat de incorectitudine, votul în plus fiind al lui şi, astfel, fiind ilegal. Aşa că, aleşii judeţeni PSD au contestat în instanţă hotărârea de desemnare, iar Păsat a rămas până acum cu ochii în soare. Asta în ciuda faptului că toţi colegii săi liberali din Consiliu Judeţean Vâlcea s-au răzvrătit, au urlat, au jignit şi s-au aliat cu pedeliştii pentru a-l ajuta pe veteranul Păsat.

Problema este însă că şansele lui Gică Păsat de a accede în AGA Apavil sunt din ce în ce mai mici. Aşa cum spuneam, inspectorii ANI, la cererea expresă a preşedintelui CJ Vâlcea, au opinat, printr-o adresă oficială, că liberalul Păsat s-ar afla într-o stare de incompatibilitate dacă va fi desemnat în Adunarea Generală a Acţionarilor de la Apavil.

Acesta lucru ne-a fost confirmat chiar de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, care susţine că toţi consilierii judeţeni care ocupă un astfel de post la diferite instituţii s-ar afla în stare de incompatibilitate şi, după ce se va clarifica situaţia, sunt şanse ca şi lor să le fie retras mandatul. „Da, este adevărat că ANI ne-a anunţat că orice consilier judeţean care face parte din AGA se aflăm în stare de incompatibilitate. Sigur, acest punct de vedere s-a dat în cazul liberalului Gheorghe Păsat şi de aceea am decis să retrag punctul de pe ordinea de zi. Vom vedea ce facem şi în cazul celorlalţi consilieri care sunt în AGA, însă deocamdată vedem cum se clarifică lucrurile” – ne-a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea.

CLAUDIA STANCIU