Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

A căzut cu maşina în Olt

Accident incredibil la Fedeleşoiu, acolo unde o şoferiţă a pierdut controlul volanului şi a căzut cu maşina în Olt. Totul s-a întâmplat duminică, 22 decembrie a.c., în jurul orei 14.00, când pe carosabil se formase o pojghiţă de polei. Femeia aflată la volanul unui Renault Megan, nu şi-a dat seama că trebuia să încetinească şi a derapat. Maşina s-a învârtit de câteva ori, a trecut de parapetul de pe marginea drumului şi a căzut în Olt. În maşină, pe lângă şoferiţa Liliana S., de 38 de ani, se mai afla sora acestei, Loredana S., şi fiul său de doar 9 ani. Pasagerii Renault-ului au avut noroc, reuşind să iasă pe unul din geamurile laterale ale maşinii şi să înoate până la mal. Cadrele medicale de la SMURD, când au ajuns acolo, au constatat că pasagerii maşinii, în afară de sperietură, au mai suferit şi un şoc hipotermic.
accident fedelesoiu 1 - sora soferitei
La scurt timp după producerea accidentului, la faţa locului s-a reîntors sora şoferiţei, care, tremurând, a povestit ceea ce s-a întâmplat: „Am avut impresia la un moment dat că s-a întâmplat ceva cu maşina. Am auzit un zgomot, maşina a derapat şi a început să se învârtă. M-am gândit că se duce în zidul din stânga, însă atunci când am văzut că se întoarce, am ştiut că vom cădea în apă. Din fericire, am reuşit să deschid un geam şi să ieşim pe acolo. Cred că s-a spart luneta maşinii, iar copilul când a văzut, a început să ţipe şi să se ducă în spate. L-a prins mama lui şi l-a tras şi am ieşit toţi trei pe geam”.

La aproximativ două ore după incident s-a reuşit scoaterea maşinii din râul Olt, iar poliţiştii fac în continuare cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul.