Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

13 firme se înghesuie să execute lucrările pe DJ 677 Mădulari – Şuşani

PROIECT. „Avem, aşadar, încă o dată şansa de a mai atrage fonduri europene, continuând seria proiectelor serioase şi de anvergură care ne permit să modernizăm nu numai reţeaua de drumuri, ci toate celelalte infrastructuri” – a susţinut preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea.

Conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea a reuşit să obţină fonduri europene pentru modernizarea a încă unui drum judeţene. Este vorba despre DJ 677, Mădulari – Şuşani – limită judeţul Olt, în lungime de 23,850 kilometri, drum care arată cu adevărat jalnic. Contractul de finanţare a fost semnat miercuri, 11 decembrie a.c., la Consiliul Judeţean Vâlcea, acolo unde a fost prezent, alături de Ion Cîlea şi directorul ADR Craiova, Marilena Bogheanu. Trebuie menţionat că DJ 677 asigură pentru locuitorii din Mădulari şi Şuşani unica legătură cu localităţile învecinate, cu municipiul Drăgăşani şi Rm. Vâlcea, precum şi cu judeţul Olt. Preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, a anunţat că la licitaţia pentru executarea lucrărilor la acest drum s-au înscris deja 13 firme, iar societatea câştigătoare va trebui să se apuce de lucrare în primăvara anului viitor. „Ne aflăm în faţa unui proiect de mare anvergură care va necesita fonduri investiţionale în valoare de peste 58,9 milioane lei, din care 47,6 milioane lei reprezintă cheltuieli eligibile, iar alte 11,3 milioane lei vor trebui să acopere TVA. Conform documentaţiei tehnice, pe lângă modernizarea plăcii carosabile, vor mai trebui executate 384 podeţe pentru acces în gospodăriile cetăţenilor, alte 72 podeţe pentru legătura cu drumurile laterale, amplasarea unor parapeţi de protecţie în lungime totală de 1360 metri, aproape 250 de borne kilometrice şi hectometrice, precum şi alte lucrări specifice, toate necesitând o perioadă de implementare de 17 luni. Avem, aşadar, încă o dată şansa de a mai atrage fonduri europene, continuând seria proiectelor serioase şi de anvergură care ne permit să modernizăm nu numai reţeaua de drumuri, ci toate celelalte infrastructuri. Rămânem pe mai departe fideli politicii de atragere a fondurilor europene cu ajutorul cărora să continuăm programul de dezvoltare generală a judeţului. Implementarea de proiecte cu finanţare comunitară a devenit pentru noi o lecţie pe care am învăţat-o şi ne-am însuşit-o foarte bine. Cu această încredere şi convingere încheiem un an bun şi ne pregătim să abordăm mai viguros perspectiva pe care ne-o deschide viitorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020″ – a precizat Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.