Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BANII N-ADUC FERICIREA, DAR ADUC DOBÂNZI FRUMUŞELE

Președintele Klaus Iohannis îl primește, marți, de la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, pe șeful Băncii Europene de Investiții, Werner Hoyer, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale.

Reporterii noştri au reuşit să pună mâna pe protocolul întâlnirii:

La ora 11.30: Intraţi în salonul de înfrumuseţare deschis de doamna Carmen. Ras, tuns, frezat, epilat şi pe păr veţi fi dat cu gel. Atenţie, să nu fie, ca data trecută, antigel.

11.45: Vă puneţi lenjerie intimă curată, ciorapi negăuriţi şi costumul cu care ieşeaţi în Sibiu la horă. Puteţi să daţi cu paltonul de pământ liniştit, va fi foarte cald.

11.45-14.55: Alergaţi după cumpărăturile pe care vi le-a lăsat doamna Carmen de făcut şi printre picături mai puteţi da o meditaţie, două.

Ora 15.00: Îl aşteptaţi pe oaspete în birou. Veti părea adâncit în studierea unor dosare. Îl remarcaţi după ce tuşeşte a zecea oară. Vă ridicaţi şi îi strângeţi mâna, ocazie cu care puteţi să-i şterpeliţi ceasul şi verigheta. Îl conduceţi până la un fotoliu, prilej cu care-l puteţi buzunări şi-i puteţi şterpeli portofelul, acul de la cravată şi butonii (sunt din aur). Discutaţi cu el despre ce greu câştigaţi bani din meditaţii şi îi cereţi bani. Dacă zice că n-are, vizita s-a terminat. Dacă zice că da, îl trimiteţi la Cioloş.

*******

Acest material este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.