Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Bătaie ca-n filme, pe terenul de fotbal, între două echipe vâlcene: ”I-a făcut gura praf!”

Cinci cartonaşe roșii au fost acordate în timpul acestui meci. Meciul dintre Băile Olănești și Foresta Malaia s-a transformat într-o bătaie generală. Disputat la Vlădești, scandalul a început în minutul 72, atunci când unul dintre jucătorii celor de la Malaia l-a lovit cu gheata în gură pe unul dintre fotbaliştii celor de la Olăneşti, care era căzut pe teren. Centralul meciului de la Vlădeşti, Alin Croitoru, s-a ţinut cât mai departe de încăierare şi ulterior a acordat cinci cartonaşe roşii, trei la oaspeţi şi două la gazde.
Partida a continuat după bătaia generală şi s-a încheiat cu acelaşi scor, 4-2, iar AJF Vâlcea va anunţa miercuri măsurile în acest caz.

„Centralul Croitoru a fost depăşit de situaţie încă de la început. Nu a ştiut să-i ţină în frâu pe jucători. Un jucător de-al meu a primit o gheată în gură de la un adversar. S-a ales cu toată gura praf! S-au arătat trei eliminări pentru Malaia şi două pentru noi. A fost frustrare mare la Foresta, ei luaseră doar 6 goluri în 8 etape şi noi le-am dat 4 într-un singur meci!”, a declarat, Marin Nicolae, antrenorul echipei Băile Olăneşti, potrivit liga2.prosport.ro.